Am crescut într-o țară unde "bunul simț" și "moralitatea" erau adesea doar pretexte pentru a ne controla viețile. Cenzura, în diversele sale forme, a fost mereu prezentă, uneori subtilă, alteori flagrantă. Dar cine decide, de fapt, ce este permis și ce nu? Și mai important, cine are dreptul să stabilească aceste limite?
Cenzura: un concept în continuă schimbare
În România, cenzura a evoluat de-a lungul decadelor. În perioada comunistă, aceasta era evidentă și severă. După 1989, am sperat că vom scăpa de ea, dar realitatea ne-a demonstrat că formele sale s-au transformat, devenind mai subtile și mai insidioase. Jacques Le Rider, într-un interviu, sublinia că "cenzura care e prezentă în societate fără ca cineva, o autoritate, să și-o asume oficial" este poate cea mai periculoasă.
Moravurile: cine le definește?
Moravurile, acele norme nescrise care guvernează comportamentul nostru, sunt adesea folosite ca justificare pentru cenzură. Dar cine stabilește aceste norme? În trecut, cenzorii erau cei care decideau ce este acceptabil și ce nu. Astăzi, în era digitală, platformele online și algoritmii lor joacă acest rol. Alexandru Muraru, deputat PNL, atrage atenția asupra influenței acestor platforme, afirmând că "cine controlează ecranele, controlează libertatea".
Cenzura în era digitală
Astăzi, cenzura nu mai este doar apanajul statului sau al instituțiilor oficiale. Companiile private, în special giganții tehnologici, au un control enorm asupra informației și, implicit, asupra percepției publice. Aceste platforme decid ce știri sunt vizibile, ce opinii sunt promovate și care sunt marginalizate. În acest context, întrebarea "cine decide ce e permis" devine tot mai complexă.
Cenzura și libertatea de exprimare
Un alt aspect esențial este echilibrul între cenzură și libertatea de exprimare. În timp ce este necesar să protejăm societatea de conținut dăunător, trebuie să fim atenți să nu cădem în capcana supravegherii excesive. Așa cum sublinia și Le Rider, cenzura care se exercită fără transparență și fără asumare oficială este periculoasă.
Concluzie
Cenzura și moravurile sunt interconectate și în continuă schimbare. Într-o lume digitală, unde informația circulă rapid și fără frontiere, este esențial să fim conștienți de cine are puterea de a decide ce este permis și ce nu. Este responsabilitatea noastră să fim vigilenți și să ne asigurăm că libertatea de exprimare nu este îngrădită sub pretextul protecției moralei publice.
Așadar, cine ar trebui să stabilească limitele între libertatea de exprimare și protecția moralității? Și cum putem asigura un echilibru între aceste două principii fundamentale?
