Stai așa, dragă cititorule, să ne înțelegem de la bun început. Pornim de la premisa ca nu există o singură cale corectă în viață. Toți avem aceleași 24 de ore în zi și, spre disperarea bunicii care în continuare speră la o casă plină de nepoți, alegerea de a nu avea copii e la fel de legitimă ca o pereche de șosete desperecheate într-o noapte nebună de clubbing.
Vremea lui „trebuie” a trecut, iar noua eră este una a „alegerii”. Poate zece ani în urmă, ideea de a trăi fără copii te-ar fi transformat în personajul negativ de la o șuetă de duminică. Dar, iată-ne aici, în 2023, discutând fără să ne ferim că poate - doar poate - fericirea individuală nu depinde exclusiv de liniuțele de la testul de sarcină.
Alegerea de a nu procrea
Să zicem lucrurilor pe nume: viața e nasoală și complicată. Supraviețuim între reduceri la Mega Image și răcnete de șef. E aiurea să crezi că poți aduce un copil într-o lume care încă își linge rănile după atâtea crize: economice, sociale, personale. Oare n-ar trebui să rezolvăm mai întâi un pic din propria noastră harababură?
România e țara în care „familia tradițională” îți populează metroul cu afișe moralizatoare și unde casanta oțetului te întreabă când te măriți la orice petrecere de familie. Da, tipic românesc, familiei îi pasă de ce faci, dar pe tine te întreabă doar ca să afle mătușa Tamara. Însă la finalul zilei, patul e rece, vina e a ta și nicicum vina lui Costică pentru că a mai băut o bere în timp ce tu ai spălat vasele.
Decizia de a nu avea copii nu ține de egoism, ci mai degrabă de o introspecție adâncită și matură. Spectrul „egoismului” pândește doar pentru că regulile jocului s-au transformat. Cum adică să nu vrei să multiplici plăcutele gene ale bunicii? E mai simplu să înjugi altul la normele prestabilite decât să accepți că truda nu mai e un semn universal al sensului vieții.
Mentalitatea pro-alegere
Îți povesteam despre cum fiecare drum e unic. E fascinant cum susținătorii vieții fără moștenitori vin cu argumente care te trimit aproape de contemplație. De la „posibilitatea de a te bucura de carieră” până la „libertatea de a călători”, alegerile astea nu sunt făcute în grabă. E mai degrabă un cumul de gânduri decantate la o cafea amară în centrul vechi, reflectând la prioritățile personale.
Un prieten mi-a spus odată că, pentru el, a nu avea copii înseamnă „libertatea de a trăi o mulțime de vieți într-una singură”. Ideea de mobilitate, de suflet perpetuu călător care se poate reinventa, n-are cum să nu te atragă chiar și puțin. Călătoriile după cărți, viețile alternative trăite din poveștile altora pot da pe-afară în cele 80 de ani pe care genetica ne îngăduie să-i avem.
Apoi, să fim sinceri, situația națională nu îndeamnă la procreare. Cum să aduci un copil pe lume într-o țară în care educația și sănătatea depind de câți bani bagi pe masă? Căutăm să fim părinți buni, dar e musai să ne gândim cum ar fi să ne trăim senin viața pe alte meleaguri sau cercetând noi dimensiuni ale sinelui.
Întrebarea zilei
Egoism? Alegere? Poate puțin din ambele, dar nu în modul diabolic cu care poate erai obișnuit să judeci un vecin care a luat o altă cale. În esență, cheia stă în propria viziune asupra fericirii. Poate cea mai mare întrebare a generației noastre nu este „Când?”, ci „De ce?”.
Iară, la finalul acestei reflecții, te invit să te întrebi — ce alegi pentru tine și cât din ceea ce alegi este cu adevărat al tău? Sau poate suntem doar actorii unei piese scrise de cineva dintr-o generație anterioară?
Lasă-ți gândurile să zburde și răspunde-mi: ce te face pe tine fericit în această junglă urbană care ne provoacă zilnic?
