Am iubit. Și când spun „am iubit”, mă refer la acea iubire care te face să te simți viu, care îți răscolește sufletul și îți pune mintea în mișcare. Dar ce faci când iubirea asta este unilaterală? Când tu iubești cu toată ființa ta, iar celălalt... nu te atinge nici măcar cu o privire?
Iubirea necondiționată: ideal sau capcană?
În cultura română, iubirea necondiționată este adesea ridicată la rang de virtute supremă. Mama care te iubește indiferent de greșelile tale, prietenul care te susține fără să aștepte nimic în schimb. Dar, oare, această iubire necondiționată este cu adevărat sănătoasă în toate relațiile? Psihologii avertizează că iubirea necondiționată poate duce la tolerarea comportamentelor dăunătoare și poate submina respectul de sine.
Când iubirea devine un act de auto-sabotaj
Am fost acolo. Am iubit pe cineva care nu m-a atins niciodată cu adevărat. Poate că am fost orb la semnele evidente că acea iubire era doar în mintea mea. Poate că am confundat dorința cu realitatea. Dar, în final, am realizat că iubirea mea necondiționată era, de fapt, un act de auto-sabotaj. Acceptând să fiu rănit în numele iubirii, am permis ca respectul de sine să fie călcat în picioare.
Lecția învățată: iubirea de sine
A iubi pe cineva care nu te iubește înapoi este o formă de auto-neglijare. Este esențial să învățăm să ne iubim pe noi înșine înainte de a aștepta iubire de la alții. Psihologii subliniază importanța iubirii de sine ca fundament al relațiilor sănătoase.
Concluzie: iubirea trebuie să fie reciprocă
A iubi pe cineva care nu te atinge nici măcar cu o privire este o formă de auto-neglijare. Iubirea trebuie să fie reciprocă pentru a fi sănătoasă și împlinitoare. Așadar, dacă te afli în această situație, întreabă-te: merită să continui să iubești pe cineva care nu te iubește înapoi?
