Haideți să fim sinceri, cine nu a avut, cel puțin o dată, dorința aia irezistibilă de a arunca toate regulile pe fereastră și de a trăi fără să se gândească la consecințe? Să ne pierdem în moment, să facem doar ce simțim, fără să ne gândim la ce urmează. Dar ce ar ieși din asta, oare? O lecție de viață sau doar un mare haos?

Nu mai demult de săptămâna trecută, mă aflam la o terasă micuță din Centrul Vechi, cu un pahar de vin în față și prietena mea cea mai bună alături. Vorbeam, evident, despre starea lucrurilor din viețile noastre — muncă, relații, crize existențiale de înaltă intensitate emoțională — cam ce face orice persoană trecută de 30 de ani. Și fix în momentul acela, prietena mea aruncă bomba: "Cred că ar trebui să renunțăm să mai controlăm totul. Să vedem ce iese."

De obicei, sunt control freak — iubesc ordinea, planurile, certitudinile. Îmi dau o senzație de siguranță pe care rar o găsești în altceva. Și bașca, avem ditamai societatea care ne insuflă constant că fără un plan bine pus la punct suntem sortați unui eșec lamentabil. Dar ce faci când planurile tale, în care ai investit timp și speranțe, continuă să o ia rău pe arătură?

Așa că hai să ne gândim un pic, ca niște adulți responsabili, ce-ar însemna să trăim fără să controlăm tot. În primă fază, da, sună terifiant. Cum să nu te gândești la ce va spune mama când vei merge acasă din bar cu un nou partener? Sau la șeful care observă că Netflix a început să devină mai important decât prezentările tale? Și totuși, poate că fix din acest haos ar ieși cea mai valoroasă lecție de viață.

Libertatea (cu L mare). Să nu știi ce surpriză îți mai aruncă Universul. Desigur, nu mă refer să trăiești haotic, fără nicio direcție. Ci să faci pace cu ideea că oricât am vrea noi să deținem controlul, viața va avea întotdeauna alt plan pentru noi. Am avut destule exemple de prieteni care au ajuns să trăiască un alt tip de fericire tocmai pentru că au lăsat frâiele, cel puțin parțial.

Transformări neașteptate. Când nu mai porți armura controlului, îți permiți să te deschizi față de experiențe noi. Cum ar fi dacă chiar ai merge pe principiul "carpe diem"? Poate că în acea nebunie controlată descoperi o nouă pasiune, un nou prieten, sau poate, mă scuzați pentru clișeul involuntar, dragostea vieții tale.

Eșecurile sunt și ele momente de glorie. L-am auzit odată pe un român get-beget povestind cum a eșuat lamentabil într-o afacere. Și totuși, era recunoscător pentru că s-a aruncat în necunoscut, deoarece de acolo a învățat mai mult despre el însuși decât ar fi reușit altfel. Afirmam toți că iubim poveștile de succes, dar, adesea, cele mai bune lecții vin din capitolele întunecate ale vieții.

Acum, nu vreau să transform acest articol într-un îndemn de a vă pune la bătaie contul bancar sau să renunțați la job pentru a deveni pianist în Paris, deși suna al naibii de interesant. Vreau doar să subliniez că nu ne putem clădi viețile lor cochilii de idealuri rigide fără să ne pierdem esența umanității.

Așa că, dragă cititorule, îți întind invitația aceasta dubioasă, dar fascinantă: ce-ar fi să te lași surprins de necunoscut? N-ai cum să știi unde duce drumul ăsta, dar, realist vorbind, câte ne-au folosit planurile rigide până acum? Poate este vorba doar despre a trăi momentele mai degrabă decât a supraviețui zilelor.

Ce părere ai? Ar trebui să ne dorim mai mult de la un stil de viață fără control sau să rămânem ca bunii băieți în pătrățica noastră planificată? Hai, mai toarnă-ți un pahar și spune-mi: tu alegi lecția sau haosul?