Țestoasa – penetrări profunde într-un ritm controlat
A fost o vreme când credeam că săritul de pe marginea patului, cu o ardoare nebună, e sămânța unei nopți epice. Dar iată-ne aici, prieteni, întorși nu la 20 de ani, ci la un teritoriu poate mai lent, dar cu o profunzime de invidiat: poziția "Țestoasa".
Ca un Gică Contra veritabil, nu mă grăbesc să conferții sexul ca o execuție de acrobații atletice. Să fim serioși, câți dintre noi n-au pățit s-o ia pe ulei sub încercarea unui Mars Attacks al pozițiilor din Kamasutra? Țestoasa e, de fapt, exact opusul. Se întâmplă să fie una dintre acele rarisime insule de intimitate, unde „las-o mai moale” nu înseamnă nicidecum „reușită limitată”.
Redefinirea intimității într-un stil "slow-cooking"
Îți vine să crezi că ideea de „slow-cooking” a pătruns până și în dormitor? Poate că am ajuns să apreciem mai mult calitățile monologurilor lente de tip Călin Peter Netzer decât spectacolele de tip Hollywood. Un pic mai puțină dramă, un pic mai multă atenție la detalii. Conexiunea reală nu e mereu despre cât de sus țopăim, la propriu sau la figurat, ci despre cât de adânc ne îngropăm în pielea celuilalt.
Tehnicile artei lente
Dacă iubești să ai controlul, „Țestoasa” este fix ce-ți trebuie. El e deasupra, dar în toate variațiunile posibile ale acestei poziții, partenera își decide propriul confort și ritm. Ai un spațiu liniștitor în care te poți simți puternică, dar delicată în același timp și, să fim cinstiți, câteodată e al naibii de eliberator să nu fii tot timpul tu cea în șa.
Imaginați-vă: tu întinsă pe burtă, cu picioarele ușor depărtate și flexate la genunchi. Partea bună e că, față de alte poziții, ai libertatea să controlezi adâncimea penetrației și, vei observa (deloc coincidență), să atingi gura vulcanului sau a punctului G mai des decât ai crede. Desigur, asta cere o mică sincronizare care poate fi umoristic de provocatoare. Dar, hei, dacă n-ai râs niciodată în timp ce faci sex, chiar trăiești?
Peisajul mental al „’’Țestoasei’’”
Pornind de la premisa că sexul e mai mult decât un act fizic, „’’Țestoasa’’” te invită să oprești puțin cronometrul. Să fii acolo, chiar prezent. E ca și cum ai ticlui un plan diabolic de a fi fericit; îți înmoaie reflexele dormitorului și te duce direct la focul mocnind în buricul pământului. Gândește-te la asta ca la un Beigbeder la foc mic. Fără glume adolescentine, fără presiuni pentru performanțe festivaliere, doar tu și „țestoasa” voastră într-un labirint de senzații.
Știi ce vreau să spun?
Întorcându-ne la pietrele pavatului românesc, un astfel de scenariu poate fi comparat poate cu momentul în care bei prima cafea devreme, pe o terasă din centrul Bucureștiului, în septembrie. Toate sensurile sunt acolo, direct și nefiltrate, fără cer reuniuni și încrâncenări haotice de birou. Se pricepe dintr-o tăcere elegantă că ne-a venit, ție și lumii, vremea să apreciezi momentul fără grabă.
O invitație la reflecție
Oare de ce simțim nevoia să ne grabim mereu spre linia de sosire, când știm că cele mai delicioase momente sunt cele în care încetinim și gustăm fiecare clipă? Într-o lume care ne obligă să fim din ce în ce mai rapizi, „Țestoasa” e o invitație nerușinată și necesară de a te bucura de adevăratul contact uman.
Știu că nu-i o poveste cu prinți și cai, dar ca în toate lucrurile complexe și minunate ale vieții, „țestoasa” reamintește de puterea de a regăsi dezarmanta frumusețe a autenticității.
Tu când ai lăsat ultima oară frâiele și te-ai lăsat purtat de ritmul natural?
