Terapia nu e doar pentru cei 'nebuni'
Într-o lume care încă se mai cramponează de idei medievale despre sănătatea mintală, să mergi la terapie este considerat un subiect tabu. Am crescut într-o țară unde, dacă spuneai că te duci la psiholog, te priveau de parcă tocmai ai fi mărturisit că ești extraterestru. Din păcate, mulți au rămas ancorați în mentalitatea că doar cei cu probleme grave, "nebunii", au nevoie de terapie.
Confesiuni în fața unei oglinzi cu rame clasice
Am să fac o mărturisire personală: am fost la terapie. Nu pentru că sunt "nebună", ci pentru că mi-am dat seama că ceva din cotidianul meu avea nevoie de un mic ghidaj în direcția corectă. Serios, nici macar bunicii noștri nu mai folosesc termenul 'nebun' așa cum îl aruncă unii în discuții. Fiecare episod la psiholog a fost ca o cafenea unde cineva îți înțelege comanda, chiar și atunci când vrei cafeaua cu puțin “traume copilărești” și “insomnii adulte” pe lângă.
Culmea ironiei este că despre sănătatea mintală se vorbește mai mult ca niciodată în societatea noastră. Dar, totuși, prejudecățile persistă și transformă terapia într-un secret rușinos, ascuns sub preșul comunismului – da, acel preș vechi și uzat pe care refuzăm să-l aruncăm.
A-i destelenii sufletul
Terapia este, de fapt, un antrenament pentru suflet și minte, exact cum sala de sport este un antrenament pentru corp. Să te gândești că terapia e doar pentru cei cu probleme majore este ca și cum ai spune că mersul la sală e doar pentru cei obezi. Unora le place să facă jogging pe malul Dâmboviței, alții preferă să pedaleze la sală. Același lucru este valabil și pentru sănătatea mentală. Unii se simt bine cu discuțiile de seară cu prietenii la un pahar de vin roșu, alții preferă ghidajul unui specialist.
Și hai să fim sinceri, toată lumea are câte o verigă slabă în lanțul vieții noastre. Trebuie să adaugăm aici și nesiguranțele generate de social media, comparatul constant, și FOMO (fear of missing out), acea frică insidioasă că alții duc o viață mai perfectă pe stories și feed-uri bine editate.
Cultura românească a "las-o, bă, că merge și așa"
De pe vremea când bunica ne legăna cu basme nemuritoare la gura sobei, am fost învățați "lasă, că merge și așa". E un concept romantic la suprafață, dar periculos dacă îl aplici la propria sănătate mintală. Românul e obișnuit să suporte furtunile sufletului până când vânturile și ploaia îl mătură de pe picioare. Doar că, la un moment dat, va trebui să ne întrebăm dacă nu cumva e mai înțelept să căutăm un adăpost decât să ne încordăm ca un stejar la fiecare vijelie.
Tu, prietene, ce părere ai?
Acum, într-o notă mai ușor reflexivă, gândiți-vă: cum ar fi să trăim într-o societate unde ne îngrijim de sănătatea mintală la fel de mult cum ne spălăm pe dinți? Imaginează-ți o lume unde să mergi la terapie nu ar fi un subiect de bârfă, ci un lucru obișnuit și acceptat. O lume unde să vorbim despre stările noastre psihologice așa cum discutăm despre lucrurile de zi cu zi.
Așadar, hai să scuturăm puțin praf din prejudecățile noastre, să acceptăm că sănătatea mintală e la fel de importantă ca și cea fizică și să nu ne mai ascundem după deget. Fă o vizită la un psiholog, discută despre ceea ce te frământă și dă-i sufletului tău o șansă să înflorească. Ai curajul să faci primul pas?
Așa că, închei cu o întrebare: Tu cum îți îngrijești mintea în această eră a zgomotului asurzitor și a perfecțiunii virtuoase?
