În fiecare dimineață pare că ne băgăm, de bunăvoie, capul în ghilotina invizibilă numită stres. Mă gândesc serios dacă noi, românii, n-am dezvoltat cumva o iubire sadică pentru agitația zilnică și anxietatea care vine la pachet. Zilnic ne încărcăm cu un cocktail de tensiuni și așteptări - un fel de shot de energizante diluat cu vise și idealuri, într-o țară care se zbate între tradițional și modern.

Hai să fim sinceri. Spune-mi, când a fost ultima dată când ai avut o zi fără un pic de stres? Fără acea senzație enervantă de neliniște îngropată adânc în stomac? Am ajuns să vedem stresul ca pe un ingredient obligatoriu în rețeta vieții noastre de zi cu zi. E ca și cum fără el, cafeaua dimineții n-ar avea același gust.

Sursa stresului? Simplu: publicitate, trafic, șefi agasanți, lipsa timpului... oh, și dramele personale!

La nivel mondial, suntem campioni la a înghiți stresul pe stomacul gol. Cât de ironic, având în vedere că bunicii noștri se stresau doar să aibă cartofi suficienți în pivniță pentru iarnă. Acum, ne stresăm să demonstrăm cine suntem doar pe baza pozelor de pe rețelele sociale pretins perfecte. Adevărul e că noi, în contextul nostru cultural, avem un talent aprig pentru a ne face griji din nimicuri.

Gândește-te la asta: trăim într-o societate care încă mai are un unchi sau o mătușă care-ți spune c-a trecut viața pe lângă tine dacă nu ai familie la 30 de ani. Dacă nu e asta presiune, nu știu ce ar fi. Uneori mă întreb dacă este mai ușor să înduri un tiran la locul de muncă decât presiunea familială.

Dar, să nu ne pierdem total în cinism. Hai să vedem câteva adevăruri incomode despre stres. Într-un fel, e servit cu dragoste de capitalistul modern. Nu contează cât de mult te străduiești să îți îndeplinești targeturile lunare, să îți faci cât mai drăguță prezentarea în PowerPoint sau să îți menții reputația de părinte perfect. Până și cel mai cool multiplex de la mall te stresează cu alegerea unui film care să merite banii și timpul.

Deci, ce naiba facem cu stresul ăsta cronic?

Crezi că românii sunt pregătiți să facă o schimbare reală? Să sărim din barca obosită a stresului și să încercăm să plutim măcar o vreme pe o plapumă de zen? Hai să îți spun ceva: meditația nu mușcă, chiar dacă ai prieteni care încă spun "Ce prostie!". Sau ce zici să renunțăm la proasta obiceiul de a verifica telefoanele noastre de cincizeci de ori pe zi?

Și poate că, din când în când, ar trebui să îți amintești că să ignori complet feed-ul cu știri și să îți lași mintea să tacă ar putea fi cel mai bun cadou pe care ți-l poți oferi. Poate că soluția e mai simplă decât credem - să ne "reconectăm" cu noi înșine când vrem să evadăm din zgomotul exterior.

Dacă analizăm sincer, să lupt cu stresul în România înseamnă să îmi fac timp să îmi pese de mine. Și știu, sună ușor clișeic, dar e și idealist să credem că putem funcționa cu toții ca niște roboți. Oricât de mult ai crede că îți place s-o arzi pe fast forward, chiar nu e sănătos să-ți lași sănătatea mentală pe hold.

Așadar, ce urmează?

Sunt curios să aflu cum te lupți tu cu stresul zilnic. E un pahar de vin seara, o sesiune de box la sală sau o plimbare prin Herăstrău? Poate ai găsit niște tactici salvatoare sau niște ritualuri de relaxare care funcționează cu adevărat. Sau, cine știe, poate ți-ai propus să te transformi din consumator activ de stres într-un minimalist zen. Ai un plan bun, esențial e să îl pui în aplicare. Să sperăm că nu devine doar un alt task irealizabil pe lista ta zilnică, stai liniștit.

Așadar, spune-mi: cum faci față stresului? Ai îndrăznit să-i dai medicului care prescrie ore suplimentare o mică palmă peste nas?