Îți amintești când eram mici și bunicii spuneau: "Vai, tot singură ești? Trebuie să îți găsești și tu pe cineva." Parcă viața nu era completă dacă nu aveai un "cineva". Ei bine, să îți spun un secret: asta e o tâmpenie. Singurătatea nu e o boală și nu e ceva care trebuie "vindecat". Așa că, hai să dezbatem puțin acest concept prăfuit și cum putem să-i dăm mai mult sens… chiar și fără un partener.
De-a lungul vieții mele am avut perioade în care m-am simțit singură, pur și simplu. Și ce-i ironia cea mai mare? Poți fi înconjurat de o mulțime de oameni și tot să simți acel gol. Așadar, dragă cititorule, să recunoaștem întâi adevărul: singurătatea e parte din experiența umană. Simplu. Necomplicat.
Revelația - Cine sunt eu fără „noi”?
Să îți dau un exemplu: eram la o petrecere la munte, un soi de reîntâlnire cu colegii din liceu. Toată lumea vorbea despre familie, copii, și eu am rămas cu impresia că singuratea mea era ca un elefant roz în încăpere. Până când mi-am dat seama că toată discuția asta nu era despre conexiune, ci despre bifat niște liste imaginare de realizări. În acele momente, am înțeles cu adevărat conceptul de a trăi pentru sine și nu pentru o presiune socială.
Onestitate la pachet cu o doză de sarcasm
A trăi singur poate părea înfricoșător, dar de fapt este o oportunitate uimitoare de autocunoaștere. În loc să investești necugetat într-o relație fără esență, ai timp să îți descoperi pasiunile și să te reinventezi. Gândește-te puțin: când e ultima oară când ai ieșit la o cafea doar cu tine însuți și te-ai ascultat fără să pui semne de întrebare sau să te judeci? Doar tu și gândurile tale dulci-amărui.
Când a fost ultima oară când ți-ai permis luxul ăsta? Ai putea să-mi răspunzi că, așa cum zice cântecul, "all by myself", și să simți o undă de tristețe. Dar de ce să nu transformăm acel "all by myself" în "iubesc să fiu cu mine însumi"?
Cultura și miturile iubirii romantice
Hai să abordăm și aspectul cultural. În România, există mitul lui "băieții buni și fetele cuminți". Suntem învățați să credem că fericirea supremă vine din cuplu. Filmele, cărțile, revistele pentru femei (și nu numai) îți bagă pe gât ideea că ești rupt din soare doar dacă ești pe brațul cuiva. Și uite-așa trăim la nesfârșit după un scenariu care eșuează lamentabil în fața realității.
Pe de altă parte, cultura noastră mai are și sclipiri de înțelepciune. Avem proverbiale zicale ca "mai bine singur decât rău însoțit", dar le uităm de prea multe ori.
Relația cu sinele e o alegere activă
Când te lași să descoperi cât de cool e să fii singur, începi să îți dai seama că libertatea personală îți oferă puterea de a-ți decide destinul. În loc de un compromis, viața ta devine o selecție de opțiuni servite la bufetul experiențelor. Ai control asupra cine te influențează și cum îți modelezi viața.
Sigur, nu spun că singurătatea este pentru toți sau pentru totdeauna. Ce spun este că merită să fie îmbrățișată ca o etapă la fel de validă a vieții tale. Până la urmă, mai bine un single player masterclass decât un multiplayer battle la care nimeni nu câștigă, nu-i așa?
Întrebarea finală
La final, mă gândesc deseori la cine aș fi dacă nu aș fi ales singurătatea la anumite momente cruciale. Poate că aș fi fost acel cineva din grupurile de liceu. Sau poate m-aș fi pierdut printre iluziile altora. Tu ce alegi? Ești dispus să îți redefinești singurătatea ca fiind un spațiu al autocunoașterii, al creativității și al libertății? Sau o vei percepe în continuare ca o povară de care să te scuturi?
Reflectează asupra asta și lasă-mi câteva gânduri. Ne auzim la următoarea sesiune de "discuții necomandate minorilor". 🍷
