Se zice că singura constantă în viață este schimbarea. Dar hai să fim sinceri, nu te avertizează nimeni că schimbarea asta s-ar putea să te lase fără câțiva prieteni pe drum. Să nu crezi că vin aici să-ți recit vreun poem emoționant despre natura efemeră a relațiilor; dimpotrivă, vreau să vorbim despre chestia asta sincer, ca între doi amici cu un pahar de vin în mână, la o terasă prăfuită.
Ai pățit vreodată să te trezești că te-ai schimbat, poate că ai început să ai alte interese sau poate că ai decis că e vremea să-ți spui, "la naiba, vreau mai mult pentru mine"? Și ai observat cum, deodată, cei care-ți erau altădată prieteni de suflet se îndepărtează, ca și cum ai avea în buzunar teleportarea Star Trek? Am pățit-o și noi.
Da' hai să intrăm direct în miezul problemei: de ce dracului pierdem prieteni când ne schimbăm? E simplu, prietene: oamenilor nu le place schimbarea, mai ales când nu se aliniază cu confortul lor personal. E deranjant să descoperi că nu mai contribui la aceleași can-canuri vechi sau că Coffee & Karaoke vineri seara nu mai e pe lista ta de "things to do before I die."
Asemenea unui vin bun, există prietenii care nu îmbătrânesc frumos. Uneori realizezi că legăturile alea erau bazate pe obiceiuri comune și nu pe compatibilitate reală. Adică, hai să fim serioși: ne-am împrietenit cu unii doar pentru că-i întâlneam constant la berea de miercuri, iar când acea rutină dispare, dispare și magia.
Totuși, schimbarea nu e doar despre ce pierzi, ci și despre ce câștigi. Știi cum e zicala: unii pleacă ca să facă loc altora care contează cu adevărat. "What doesn't kill you makes you stronger", dar mai bine spus, "Ce nu te omoară te face să te întrebi cine sunt cei pe care-i vrei lângă tine cu adevărat?" Nimeni nu vrea parasoli dubioși în echipă, nu-i așa?
S-auzim! M-am trezit într-o zi și mi-am dat seama că am nevoie să schimb ceva. Am început să privesc altfel anumite lucruri: cariera, mentalitatea, relațiile. Și ce crezi? O parte din prieteni au intrat în hibernare. E ok, am înțeles: mă schimbam prea repede pentru zona lor de confort. N-a fost ușor să accept că poate, între noi fie vorba, nu aveam chiar așa multe în comun cu unii. Am învățat însă să nu mai dau vina pe mine pentru alegerile altora. Maturizare se numește!
Dar ce faci în momentul în care rămâi singur după ce ai ales să te schimbi? Oi, dar ce dramă! Da' să nu disperăm. E un moment prielnic să descoperim ce vrem cu adevărat de la noi înșine și de la cei din jurul nostru. Am văzut în oamenii noi o sursă inepuizabilă de inspirație. Oameni cu care poți avea discuții care îți lărgesc perspectivele sau care te provoacă să devii o versiune mai bună a ta. Care au chef să râdă și să plângă deopotrivă, fără dramatizări inutile. Asta e adevărata alchimie a prieteniei.
Și dacă tot suntem aici să fim sinceri, hai să ne gândim: chiar avem nevoie de acei prieteni care nu pot face față schimbărilor noastre? O relație veritabilă ar trebui să reziste chiar dacă decizi să renunți la macha latte pentru un espresso curat sau să schimbi lista de lecturi de pe Kindle!
Până la urmă, schimbările nu sunt niciodată ușoare, dar sunt necesare. Ele ne ajută să ne definim mai bine, să ne apropiem și să ne despărțim de oameni, să continuăm și să încetăm relații. Dar, probabil, cea mai importantă lecție este că ei bine, singura persoană care ar trebui să fie întotdeauna constantă în viața ta ești tu.
Deci, cum rămâne cu prietenii care se pierd pe drum când te schimbi? Are rost să continui să repari ceva ce poate n-a fost conceput să reziste în prima instanță? Sau lăsăm universul să-și urmeze cursul și să fie ce-o fi? Oricum ar fi, să privim partea amuzantă a lucrurilor: dacă am rezista veșnic la aceleași obiceiuri de prieteni, am ajunge să jucăm pac-pac cu amintiri neinteresante până la nesfârșit. Recunoaște, ai chef de altceva. Și-atunci întrebarea finală este: ești pregătit să lași să plece, fără a te uita înapoi, pentru a putea cu adevărat să crești?
