Cam așa sună întrebarea care i-a ținut de veghe pe cei fără somn, așteptând să înceapă o emisiune tâmpită la TV care să le confirme teoriile conspiraționiste despre relațiile dintre sexe. Poate și povestea ta începe în școala generală, când aveai un tovarăș cu care jucai șotron și, ghici ce, chiar n-ai căzut pe spate de dragoste. Sau povestea ta și-a găsit începutul într-un bar obscur, într-o noapte când căutai cu disperare să cunoști oameni noi care să nu-ți aducă alte dezamăgiri amoroase.

Am învățat din cultura pop, din filme prost scrise, că atunci când un bărbat și o femeie se întâlnesc, unul dintre ei vrea mai mult decât o prietenie platonică. Este, aș spune, una dintre cele mai insidioase minciuni care ne-au fost băgate pe gât de-a lungul timpului. Dar chiar așa să fie? Oare o prietenie autentică între sexe diferite este doar un unicorn al relațiilor interumane, pe care-l căutăm din disperare în pădurile întunecate ale așteptărilor noastre romantice?

Am să mă arunc în acest subiect cu cizmele murdare de noroi și o să recunosc: da, am prieteni bărbați. Pe bune! Și nu, nu ne-am sărutat niciodată, nu a existat acel moment de tensiune romantică copleșitoare, nici măcar într-o seară de beție. Suntem pur și simplu prieteni, și știi ceva? E tare fain! E eliberator să poți discuta despre absolut orice fără presiunea unei eventuale atracții care să-ți bântuie gândurile.

Dar hai să ne întoarcem puțin în timp și să explorăm prejudecățile de care te-ai lovit până să ajungi aici. Aduceți-vă aminte de momentul în care ați făcut cunoștință cu mitul „frienzonei”? Da, completarea clasică pentru „Nu sunt gata pentru o relație acum, dar hai să fim prieteni”. Amuzant cum acest „abia acum” se poate întinde pe ani întregi și, surpriză-surpriză, e mai mult despre respectul pentru cealaltă persoană decât despre atracția lipsă.

Am trecut de multe ori prin discuții superficiale, în care se sublinia cu majuscule că „femeile și bărbații nu pot fi prieteni adevărați”. Ciudat, nu? Teoretic dacă două persoane sunt prietene și nu se plac fizic, ar trebui să fie semn că poate, la naiba, chiar sunt doar prieteni. Dar se bagă imediat vârful acuzator: „Doar așteaptă momentul potrivit” sau „Sigur unul dintre voi își dorește mai mult și nu spune”.

Păi, ia să explorăm un pic aceste zicale. Ce este "momentul potrivit"? Apropo, este același moment pe care-l aștepți când vrei sa începi să-ți bifezi o serie de genuflexiuni la sală? Cu alte cuvinte, e o iluzie. Uneori doar sunteți acolo, în mod autentic, fără un scop ascuns, fără o strategie de cucerire elaborată și coruptă de orice serie romantică.

Există o singură explanație posibilă pentru multele prietenii care chiar sunt sincere, în ciuda liniilor trasate de comediile romantice: compatibilitatea! Serios, dacă ai crezut vreodată că o prietenie nu poate fi construită pe aceeași fundație ca o relație romantică – respect reciproc, valori comune și pasiune pentru aceleași lucruri ciudate de care doar voi să vă bucurați – te-ai păcălit. Da, poate fi și al naibii de frumos să te trezești într-un parteneriat fără complicații emoționale.

Totuși, prieteniile între bărbați și femei nu sunt pentru cei slabi de inimă. Da, sigur, e multă responsabilitate să fii conștient că atracția poate să apară ca un musafir neinvitat și să doboare ușile. Dar niciodată nu e vorba despre atracția fizică, ci despre cât de mult ești dispus să pui deoparte aceste impulsuri pentru a menține o relație sinceră și plină de susținere.

Te provoc să te gândești la asta: următoarea dată când ridici o sprânceană sceptic sau te surprinzi reflectând la intențiile „ascunse” din prieteniile tale, întreabă-te: oare este într-adevăr așa sau doar refuzăm cu încăpățânare să credem în puterea prieteniilor platonice reale?

Închei aici și îți las câteva întrebări de aruncat prin minte. Prieteniile din viața ta cât de sincere sunt? Și dacă n-ai nicio urmă de atracție suspicioasă, cât de bine te cunoști pe tine atât ca prieten, cât și ca posibil „pretendent” în viitoarele scenarii romantice? Ar fi timpul să ne reconsiderăm tiparele de gândire și să ne dăm voie să trăim și să ne bucurăm de relațiile interumane fără să mecanizăm absurdul unui scenariu bizar.

Ce zici? Mit sau, totuși, realitate?