Probabil că mulți dintre voi, dragii mei cititori cu gândurile lipsite de prejudecăți, ați explorat deja toate colțurile imaginabile ale ceea ce numim, uneori timid, alteori obraznic, intimitate. Dar haideți să vorbim despre ceva care face legătura între corp și suflet în cel mai surprinzător mod: Poziția Așezată.
Dacă e să mă întrebați pe mine, numele e cât se poate de ironic. Sună a activitate de pensionari, când de fapt ascunde un tur de forță emoțional și fizic. În ziua de astăzi, când totul se întâmplă pe repede-înainte, e nevoie de mai mult decât un simplu schimb de fluide pentru a simți că trăiești o conexiune profundă. E nevoie de un moment de sinceritate care să te așeze față în față cu omul de lângă tine.
Privirea care te citește
Îți mai aduci aminte de privirea pe care bunica ți-o arunca când știa că ai făcut o prostie și îți simțea vinovăția fără ca tu să deschizi gura? Exact aceeași intensitate o regăsești în ochii partenerului tău când sunteți în Poziția Așezată. E genul de privire care străpunge și dezvăluie gânduri pe care poate nici măcar nu știai că le ai. Și atunci începe magia: o comunicare fără cuvinte, o împărtășire a acelei vulnerabilități pe care o îngropăm adânc, de obicei, sub straturi groase de aparențe și conveniențe sociale.
Dar mai e ceva – și aici, dragi cititori, mă refer la acea empatie instinctivă care te face să înțelegi nevoile celuilalt doar din întâlnirea privirilor. Nu e magie neagră, ci acea intimitate cursivă care vine din familiaritatea sufletească. Îndrăznesc să o numesc încrederea pură, atât de rară în epoca swipe-ului drept și a conexiunilor efemere.
Un dans senzual cu sinele
Să nu uităm că Poziția Așezată, până la urmă, este despre a trăi momentul, la un nivel care îți depășește cu mult simpla fiziologie. E despre dansul sincronizat al corpurilor și emoțiilor, un moment de grație personalizat de sufletele aflate în contact. Și să fiu sinceră, nimic nu te învață despre sine mai mult decât acel gen de intimitate neprevăzută și adesea prea sinceră pentru confortul propriu.
Mi-aduc aminte de un episod amuzant pe care l-am trăit acum câțiva ani, când Poziția Așezată a degenerat într-un moment de râs isteric comun. Recunosc, nu doar că m-a dezarmat acel râs, dar mi-a amintit cât de importantă e joaca în relație. Nu trebuie să uităm că noi, oamenii, facem adesea greșeala de a considera sexul o treabă extrem de serioasă. Da, trebuie să fim profunzi, dar la fel de mult trebuie să ne și amintim să ne distrăm.
Un balansoar cultural
Poate, la un nivel mai profund, Poziția Așezată atinge și acea nostalgie cu iz cultural specifică nouă, românilor. Suntem un popor cu o tradiție încărcată de folclor și povestiri de foc de tabără, iar configurarea asta intima alimentează fix acea conexiune primitivă. O reîntoarcere, poate, la aceeași simplificare genuină a emoțiilor pe care o găsești în maramureșenele vechi sau în poezia lui Coșbuc.
Dacă privim mai atent, vine ca o reflecție asupra modului cum ne raportăm la dragoste în cultura noastră – un mix de pasiune aprinsă ascunsă sub straturi de reținere și elemente de siguranță necesare în navigarea vremurilor tulburi.
În loc de concluzie: De ce ne temem?
Să mă întreb oare de ce atâta lume evită să sugereze Poziția Așezată? Poate că nu mulți sunt dispuși să se expună emoțional într-un asemenea fel. E mai ușor să rămânem la poziții care își fac treaba fără doza de vulnerabilitate și "nuditate" emoțională propuse aici.
Așa că, dragi cititori, întrebarea mea pentru voi este aceasta: când a fost ultima oară când ați fost dispuși să priviți pe cineva în ochi și să-i dați voie să vă vadă așa cum sunteți cu adevărat, fără filtre și măști? Și oare, de ce evităm uneori fix acele momente care ne-ar aduce o cunoaștere adevărată – de noi și de ceilalți? Nu ne rămâne decât să căutăm un răspuns când suntem - din nou - ochi în ochi, suflet în suflet.
