Încă îmi amintesc prima dată când nimfa zeița inițiativei mi-a arătat ce înseamnă să renunți la orice tipar și să te bucuri de momentul infinit. Se întâmpla într-o vară târzie, într-un apartament cu un ventilator care se încăpățâna să răcească canicula unui București sufocant. Pe fundal, se auzea la radio „Je t'aime... moi non plus”. Ironia sorții, dar mai ales o invitație la o sinceritate brutală.
Relațiile noastre intime sunt adesea o rețetă de păstrat aparențele sau de împlinit așteptările celuilalt. Nu pot să vă spun de câte ori am jucat rolul celui care știe totul în dormitor, doar pentru a constata că ceea ce simțeam de fapt era o totală nesiguranță. După multe „ușoare coregrafii”, am descoperit că secretul sta în abandonul controlului și în momentele de intensitate pasională care îți opresc respirația... și cred că știți și voi la ce mă refer.
Sus...sau jos? Cum înveți să plutești
Când ea stă deasupra, paradoxal, ești nevoit să dai drumul frâielor, să-i permiți să te ghideze, să „te plutească”. Știu că pentru noi, cei obișnuiți să conducem mereu conversația... și nu numai, asta e un act de curaj absolut. Ne lăsăm vulnerabili, expuși, dar asta nu înseamnă și o reamintire că forțele legilor gravitației sociale sunt Nițică moarte leșinate în fața erotismului autentic?
Să stai deasupra nu înseamnă doar o variație a scenariului clasic, ci și un punct de plecare pentru descoperirea reciprocă. Altfel spus, „ia-mă așa cum sunt, cu tot nonsensul meu”. Poate e momentul REVELAȚIEI: îți dai plapuma serios la o parte și te întâlnești cu o persoană adevărată, dincolo de glisade bine învățate, sau de improvizările de moment. Poate așa descoperiți că tovarășul de pat e mult mai interesant decât ați presupus.
Balansul de mai sus e o artă descoperită de actorii secundari ai dimineții
Fetele știu însă că „și domnișoarele cedori” au o povară de dus. Să controlezi totul, de la mișcări până la punctul culminant, e o artă. E un balans constant între a fi în control și a lăsa controlul să devină iluzia deseori absurdă a bărbatului de sub tine. Și cum ziceam și înainte, juniorii din public vor ține flotările mai departe pentru că un mascul adevărat știe să îmbrățișeze pierderea temporară a conducerii.
Ca să plutești trebuie să adopți un ritm constant, o convenție acceptată tacit de amândoi. Trebuie să știi că niciodată nu este vorba doar despre tine, la fel cum mersul pe o sârmă nu este doar un spectacol pentru acrobat. De fiecare dată când ajungeți în acest punct, amintiți-vă că stilul de „calmabil și indecis” odată demonstrat pe Coasta de Azur poate supune oricare partener unui foc de artificii de senzații care depășesc zona de confort bucătărie-dormitor.
Nevoia de evadare într-o realitate și mai supusă tendințelor amețitoare
În era lui Tinder și a meciurilor care se rezolvă prin swipe-uri fugitive și mesaje plictisitoare, plutirea deasupra în sine este un protest tăcut. Împotriva superficialității fără de care nu ne putem imagina existența, această plutire e o ieșire triumfătoare din ritmul impus de dialogurile virtuale caustic de scurte. Nu e vorba pur și simplu de sex, ci de a-ți revendica tingirea sufletului țintuit în corp.
Întrebarea zilei: Ești pregătit să renunți la stereotipul perfecțiunii și să îmbrățișezi haosul aplombului sincer? Sau preferi să rămâi un slujitor al dictaturii păturii care cere să fie permanent întinsă și neșifonată?
În numele oricărei diverse umanități autentice, încercând un balans lent pe deasupra a ceea ce lumea numește normalitate, trebuie să întreb: tu ai lăsat vreodată rețetele gata scrise pentru a trăi dansul plin de improvizație și fior? Sau e mai confortabil să îți păstrezi tarele de star conductori al rutinei din Năvodari sau orice alt microscop social similar? Întâmpinăm mătasea și zâmbetele voalate ale nebuniei într-un balans lent al sovelor noastre naturale. Cum sună asta?
