Amintesc perfect cum, la un moment dat, credeam că e doar o chestie de weekend. Te simți obosit, poate ai băut un pahar sau cinci în plus, ai stat prea mult pe Netflix, pe principiul „hai că mai merge un episod”, și a doua zi ești praf. Înțelegi ce vreau să zic. Dar când starea asta devine un fel de modus operandi, te cam lovește lipsa de chef, așa, în plex.
Practic, băieții ăștia de la „Institutul pentru Studiul Oboselii Cronice” (dacă există așa ceva), cred că trec prin același chestii. La noi, în România, lucrurile astea sunt încă neluate prea mult în serios, căci suntem născuți cu mentalitatea „du-te, dragă, la muncă, că doar n-o fi capăt de țară”.
Când totul devine un efort supraomenesc
Te trezești dimineața și gândurile „iarăși?” te lovesc mai mult decât alarma care sună? Simți că ești portocală și lumea vrea să te stoarcă până la ultima picătură? Faci cu ochiul la motivație și ea nici măcar nu te salută înapoi? Hopa, măi prietene, ne învârtim în cerc.
Eu am fost acolo. Să reflipsezi clătita vitalității te simți ca un hamster pe rotiță? Da, și altora li se întâmplă. Pe vremea când aveam senzația că am inventat scuzele „nu pot să ies, sunt obosit” sau clasicul „mâine o să fiu fresh”, mi-am dat seama că e normalizat să fii epuizat. Și încă n-am menționat despre cum ne uităm la „merite” pentru sacrificii și ore nesfârșite în fața monitorului fără vreo pauză reală.
Burnout-ul sau cum ne așteptăm să fie viața
Trist adevăr, dragii mei. Societatea asta de la noi, cu începuturile ei illeagale, îți servește burnout cu sare și piper. Unde mai pui că, cultural vorbind, am învățat să „răbdăm”, să „fim puternici” și să „plecăm capul când trece săgeata”. Suntem un popor neobosit, cică, tristețea e că nu e nimic eroic în asta.
Dacă chiar nu vorbim despre binele nostru psihic și fizic, cum îmi place să zic (doar așa, în șoaptă), burnout-ul devine o virtute lamentabilă. E ca și cum am câștigat la loto, dar biletul e unul fals. Paradigma asta e mai bătută în cuie decât o nuntă cu 500 de invitați în podul bunicii.
Ce e de făcut?
Sincer, m-am saturat să tot aud fraze motivaționale fără șir, „think positive” și „self-care”. N-ai cum să porți „pozitivismul” ca pe o haină trendy când simți că nici nu mai ai aer să respiri. Prioritizează cerințe, spune. E ca și cum te întreabă cineva dacă vrei o bomboană în timp ce tu te sufoci.
Propun altceva. Hai să ne oprim puțin din rotița noastră isterică și să vedem ce se întâmplă. Poate că e chiar momentul să ieșim din schema asta și să nu dăm satisfacție oboselii cronice că e mai bună decât noi. Poate. Asumând că e doar o idee nebună, dar nu mai punem presiune pe ideea de timp liber și odihnă?
Ia-ți un weekend - să te relaxezi cu adevărat, fără să simți că e uzufructul viitorului tău. Citește o carte, dar nu vreo poveste de dezvoltare personală. Savurează un weekend în stilul clasic, chiar dacă doar te uiți la norii care trec. Sigur că ai facturi și chestii, dar măcar o dată în viață lasă colacul ăla de salvare pe lipsa de vină.
Și acum ce facem?
În final, e timpul să ne întrebăm: Ce e cu adevărat important pentru tine? Ce te face vreodată, în toată rutina asta de hamster, să zâmbești ca și cum nimeni nu te vede? Gândește-te la ce te face să uiți măcar pentru câteva momente de epuizare. Hai să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem când ne furăm căciula singuri în toată povestea asta de ... viață.
Fiecare dintre noi are propria sa rețetă de relaxare și bine... oare o să ai curaj să o găsești?
