Nu mai vreau să fac pe plac tuturor – și e ok
Lumea asta e un loc ciudat. De câte ori ai simțit că te-ai vinde pe doi lei doar ca să obții acceptarea celor din jur? Hai să ne înțelegem, nu e ușor să te simți veșnic ca un hamster pe o roată – alergând spre nicăieri, dar totuși cu zâmbetul pe buze, de dragul altora.
De mică, am fost învățată că trebuie să fiu „fată bună”, să nu deranjez, să zâmbesc frumos și să nu cumva să fac valuri. Paradoxal, în cultura românească, asta se traduce uneori printr-un soi de scrificiu glorificat – mai ales când ești femeie. E ca un joc nesfârșit de-a „stai în banca ta”, dar totuși „fii tu însăți”.
Și uite-așa ajungi adult, naiv și încurcat, conștient că ai așteptări să-ți mulțumești socrii, prietenii, șeful, ba chiar și pe vecina de la trei care-ți bate în țeavă de câte ori dai drumul la muzică.
De ce e așa greu să spui „nu” sau să mergi contra curentului? Poate e frica, poate e comoditatea, sau poate, doar poate, e teama ancestrală de a nu fi „omul cel rău” – ăla care nu se supune regulilor nescrise impuse de societată.
Ei bine, am ajuns la concluzia că m-am săturat să fiu omul ăsta. Și ghici ce? E perfect în regulă.
La naiba cu perfecțiunea
Spun asta cu toată sinceritatea: perfecțiunea e cel mai mare bullshit inventat vreodată. E o poveste spusă la ceas de seară, dar care nu există cu adevărat. Fiecare eșec, fiecare greșeală, fiecare imperfecțiune te face mai uman. Și să fim sinceri, cine vrea să fie o păpușă de porțelan, neatinsă dar și neînsuflețită?
În trecut, încercam să nu supăr pe nimeni la serviciu – să nu fiu „fata problemă”. Acum, însă, ador să fiu cea care ridică mâna și spune cu voce tare ce cred – chiar dacă asta înseamnă să calc puțin pe bătături. Șefii nu sunt Dumnezei, iar colegii nu sunt judecători.
Timpul meu, regulile mele
O altă lecție pe care am învățat-o este legată de gestionarea timpului. Întotdeauna ziceam „da” invitațiilor doar din politețe sau frică de a nu-i dezamăgi pe cei dragi. Dar mai apoi, cine era epuizat și frustrat? Eu și restul personalității mele care abia aștepta să stea pe canapea și să binge-watch pe Netflix (pentru că, să fim sinceri, ce e mai autentic românesc decât să te pierzi într-un maraton de „Las Fierbinți”?).
Fă ce-ți place, nu ce „trebuie”
Nu mai ești obligat să faci ceva doar pentru că așa „se face”. Nu te căsători doar pentru că așa a făcut toată gașca ta de liceu și acum partidele de poker s-au transformat în grătare cu neveste și copii. Nu face un credit ipotecar doar pentru că „să ai casa ta e obligatoriu”. Trăim într-o lume în care sunt mai importante experiențele, amintirile, nu lucrurile materiale care oricum devin pasive.
Conexiuni autentice, nu convenții
Relațiile autentice merită păstrate și cultivate. Un prieten adevărat e acela care te acceptă chiar și când alegi să mergi spre propriul Nord, nu neapărat împreună cu turma. Și ghici ce? Prieteniile bazate pe autenticitate sunt cele care trec testul timpului.
Am descoperit că atunci când ești autentic, atragi oameni care rezonează cu adevărul tău. E frustrant la început să vezi cum se filtrează automat cunoștințele, dar e ca o curățenie generală de primăvară. După ce se îndepărtează praful, rămâi doar cu cei care contează cu adevărat.
Întrebarea la care te las să reflectezi: tu pentru cine îți trăiești viața? Pentru a-i mulțumi pe alții sau pentru a te descoperi pe tine? Oricare ar fi răspunsul, ține minte că nu e niciodată prea târziu să schimbi foaia și să îți scrii propria poveste, fără corecturi aduse de societate. Cine știe? Poate așa, într-o zi, vei ajunge să fii inspirația care va îndrăzni să rupă și alte lanțuri invizibile. Curajul tău e molipsitor! 🥂
