Mi-am dat demisia fără un plan B și nu regret
Câteodată ajungi în momente ale vieții în care îți dai seama că rutina zilnică ți-a transformat existența într-o rețetă de ciorbă – și nici măcar nu e ciorba bunicii, e genul ăla făcută cu zeamă de plic, fără pic de suflet. Exact așa m-am simțit și eu înainte să-mi arunc cartela de muncă departe și să-mi las "cariera" în urmă fără să am un plan B.
Sună nebunește? Poate că da, dar uneori ai nevoie de o doză sănătoasă de nebunie ca să descoperi cine ești cu adevărat. Sigur, nu sugerez nimănui să-și sărute șeful pe obraz și să plece în lume fără un leu în buzunar. Dar să nu uităm că viețile trăite în siguranță sunt deseori vieți mediocre.
Traseul carierei: Nesatisfăcător, dar stabil
Ani de zile am urmat linia clasică: liceu, facultate, job de birou. Un șablon plictisitor, dar promițător în speranța unui viitor stabil. Îți sună cunoscut? Am muncit din greu, am înghițit clișeele și cafelele de dimineață ca să-mi îndeplinesc sarcinile și să îmi ignor constant nemulțumirile interioare. Mama, Dumnezeu s-o odihnească, ar fi zis că e bine să rămân acolo pentru „siguranță”.
Dar securitatea vine uneori cu prețul fericirii. N-am știut niciodată căldura absenteismului interesat până când nu mi-am petrecut zilele între patru pereți, sperând la weekenduri ce păreau întotdeauna prea scurte.
Decizia de a pleca: o eliberare neașteptată
Momentul decisiv a venit într-o dimineață de martie, când am simțit că îmi pierd mințile. Stăteam în fața computerului, ascultând aceeași muzică fără suflet și simțind cum IQ-ul meu scade cu fiecare clic. Într-o clipă de claritate, mi-am spus că cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să dau greș. Oricum, asta e viața – un joc pe care nu-l poți câștiga fără să riști.
Mi-am scris scrisoarea de demisie cu mâna tremurândă – nu pentru că îmi părea rău, ci pentru că în sfârșit simțeam că fac ceva pentru mine. Am simțit eliberarea înainte să o simt fizic și, paradoxal, acel moment a fost primul în care m-am simțit cu adevărat în control asupra vieții mele.
Costul unei decizii radicale
Ca să fiu clară, decizia nu a fost lipsită de consecințe. Mi-am petrecut primele săptămâni întrebându-mă dacă am luat-o complet razna. Banii nu au venit din senin, în mod miraculos, iar planurile mele mari pentru auto-descoperire au luat câteva viraje neașteptate.
Dar cum spune Dostoievski, „Adevărații eroi se recunosc în momentele grele”. Călătoria liniștitoare și clasică nu a fost niciodată pentru mine și am început să simt că am deschis ușa către noi oportunități. Am învățat să îmi folosesc „obiectele de studiu” și „abilitățile umane” în contexte noi și variate.
Rezultatul: Un început neașteptat
Fără să mă aștept la un deznodământ fericit, am început să creez, să scriu și să îmi exprim convingerile. Am descoperit că am o voce pe care lumea vrea s-o audă, că pensula mea reușește să coloreze pânza altfel. Am întâlnit oameni care sunt la fel de săriți pe fix ca și mine, și împreună facem o lume în care defectele sunt mai seducătoare decât un tricou de serie.
Bunica obișnuia să răstoarne plăcinte în vie și să știe a face haz de necaz. Poate, am ajuns să cred, că singura "pensie" adevărată, după o viață lungă, e să știu că am ridicat cortina către necunoscut. După toate întorsăturile și cotiturile, am realizat că experiențele mele au un scop mai mare și n-aș schimba nimic.
E timpul să te întrebi – ai curajul să schimbi ceva?
Știm cu toții că schimbarea e o promisiune care vine la pachet cu frica de eșec. Dar să nu uităm un lucru: eșecul e doar o altă piedică spre succes. Așadar, de ce să nu dai drumul și să-ți risipi fricile? Cine știe, poate vei găsi o parte din tine care merită descoperită și pe care nu ai cunoscut-o până acum.
Te simți prins într-o ciorbă mediocră? E momentul să-ți îndrepți viața într-o altă direcție. Ai curajul de a face un salt, chiar și fără un plan B?
