Românii au o relație complicată cu meditația, aproape la fel de complicată ca relația noastră colectivă cu sarmalele. Suntem o națiune care ar prefera să mediteze la vreo crăpelniță de Paște sau de Crăciun decât în poziția lotus, cu gândurile în suspans. Și atunci apare întrebarea: ne ajută cu adevărat meditația, sau e doar un desert spiritual modern, la modă, dar fără gust?
Știți voi cum e. Hotărăști că de luni e momentul să îți transformi viața, să-ți găsești zen-ul și să te dezbraci de toxicitatea urbană. Îți descarci o aplicație de meditație (sau trei!) și te arunci în valul de mindfulness, gata să-i cucerești vârful. Timp de o săptămână, ești zen până la zambetul de pe față, dar la prima ceartă cu vecina care ascultă manele la maxim, toate intențiile bune se duc pe apa sâmbetei.
Nostalgia Sfântului Ajutor
Noi, românii, suntem nostalgici după un timp al bunicilor când nu auzise nimeni de meditație, dar toată lumea știa de „murături pe iarnă” și de sfatul de aur „zâmbești și trece”. Aveai o problemă? Te aruncai în muncă, o sarma, un păhărel de vin și iată soluția. Nicio treabă cu introspecția, nicio grijă cu alinierea chakrelor.
Dar aici e problema: deși aceste metode funcționau într-o eră mai simplă, acum trăim într-o junglă digitală, unde suntem bombardați cu stres, anxietate și FOMO la fiecare colț de Instagram. Foo-foo Instagram versus noroiul autentic al străzii – un tango constant între extreme, gri închis și pasteluri.
Meditația ca Soluție?
E adevărat, meditația nu e o pilulă magică. Nu o să-ți rezolve toate problemele după primele cinci minute de stat în liniște. Dar să spunem lucrurilor pe nume: în societatea noastră, e rar să accepte cineva că are nevoie de un moment de respiro mental, până când nu își scurtează siguranțele. Ești erou, dacă nu te prăbușești din cauza presiunii zilnice – asta e mantra națională, nu-i așa?
Dar realitatea e că meditația te obligă să te confrunți cu ceea ce se întâmplă în capul tău. Și asta poate fi terifiant. Să stai față în față cu gândurile, nefiltrate de zgomotul cotidian, e ca și cum abia acum descoperi cine ești cu adevarat. Uu, iepurașii ăștia negri din cutia minții tale – ai vrea să-i ignori, dar uite că se uită la tine.
Meditația, Clișeul de Carton?
Sigur că am cunoscut și eu echivalentul meditației de carton – aceleași fraze redundante, un fel de Caragiale spiritual. "Deschide-ți inima spre abundență", "eliberare totală a minții", "conștientizare maximă". Îți vine să zbori de pe scaunul de meditat direct înapoi la micile noastre crize de zi cu zi.
Dar în esență, meditația este despre tine, cu toată nesiguranța ta, nu despre carcasele voastre de carton. Chiar și Radu de la chioșc poate înțelege – la final, vorbim despre a fi sincer cu propriu-ți eu.
De ce (totuși) să încerci?
Chiar dacă nu poți să-ti iei dieta zen pe timp lung, merită să încerci. Poate nu trăiești marea revelație spirituală, dar poate îți aduci în prim-plan micile chestii care fac diferența – în fața blocului, între două trenuri de metrou sau într-o cafenea.
România nu trebuie să devină Tibet pentru a aprecia liniștea mentală. Și poate, doar poate, data viitoare când vecina îți servește B.U.G. Mafia direct în sufragerie, vei avea altă perspectivă.
Așa că provocarea mea pentru voi e simplă: ce ar fi să îmbrățișați tăcerea ca pe un partener de conversație?
Reflectați. Luați o gură de aer, fără presiune. Cine știe, poate în loc să fie un clișeu, meditația va deveni soluția. Sau, poate, doar o pauză meritată. Ce-are de pierdut?
