Gândirea negativă e o dependență - și nu una ușor de învins
Cine nu a avut dimineți în care să ridice telefonul de pe noptieră doar pentru a se confrunta cu un val de știri deprimante sau postări care induc anxietate? E ca și cum lumea toată se întrece în a ne aminti cât de nașpa e totul. Dar știi ce? Se pare că dezvoltăm o dragoste dubioasă pentru nefericirea de zi cu zi. De ce? Simplu. Fiindcă gândirea negativă e o dependență – și vorbesc din experiență.
Desigur, voi împărtăși cu voi câteva chestii direct din pălăria viselor cătrănite și stivele mele interioare de „vai, ce bine ar fi fost să...” și „de ce dracului am spus asta”. În mod bizar, există o plăcere melancolică în a te scufunda în această mizerie nesfântă, dar haideți să desfacem chestia asta puțin, pentru că, spoiler alert, chiar dacă gândirea negativă se simte ca o manta linistitoare, este cu siguranță o beduină infectă.
Sulf și miere: de ce iubim negativitatea
Să auzi românul că se plânge, nu e vreo mare surpriză. Suntem o nație crescută pe o dietă de pesimism semi-permanent. Îți aduci aminte de vestitul „să moară și capra vecinului”? Poate părea o glumă, dar dă-i puțin la o parte fațada și vei găsi adevăruri umplute cu frustrare și invidie împletită fin. Realitatea românească strigă după compasiune și schimbare, dar, ah, câți dintre noi alegem să trăim în noroiul obișnuințelor vechi spunând „sunt realist, nu pesimist”?
Este natural să te concentrezi pe negativ. Creierul nostru, minunatul simulator de iad personal, a fost cablat să caute pericol pentru a ne ține în viață. Ce altceva să scapine prin memorie, dacă nu greșelile și momentele penibile ale zilei de ieri? Dar lăsați-mă să vă spun - tentația negativității e felicitată în capitalismul nostru emoțional.
Cerculețe vicioase și spirale nebune
Crezi că ești în control, dar gândurile tale negative ți-au luat volanul și te conduc pe o autostradă fără ieșire spre orașul Aghiotică. Fiecare gând negativ aduce un altul și începi să pui întrebări existențiale dubioase: „de ce sunt eu așa?”, „ce rost are totul?”. Realitatea e că, dacă permiți gândurilor să prolifereze, terminologia „cine sapă groapa altuia...” devine dintr-o dată mai intimă și personală.
Hai că știți cum merge. Te arunci pe canapea după o zi istovitoare la muncă și telebotezi pe canale, găsindu-ți o plăcere inconstientă în emisiuni care îți confirmă că lumea e la pământ. Zombie-lei digitali ai social media-ului adâncesc rana: algoritmi animalici îți oferă doze mici, crocante de nenorocire. Suntem soldați nevolnici în războiul clickbait-ului împotriva propriei fericiri.
Amprenta ta de om
Ce-ar fi să schimbăm traseul? Nu sugerez un obositor regim de pozitivism evenimental celecadrat de coach-i inspiraționali lâncezi - ci doar măcar o naivă încercare de a ne redescoperi umanitatea. Ai auzit de întrebarea „ce ți-ar spune prietenul cel mai bun despre asta?”? Păi, poate în loc să te lovești pe umăr de fiecare dată când te scufunzi în gândirea negativă, ascultă acel prieten imaginar un pic mai des.
Încheiere cu un gust de Seminar Free
Poate, în mare parte, ne mulțumim cu acest statu-quo al înotului în negativitate fiindcă ne temem să ne privim cu adevărat la oglindă. Confortabil de nefericiți, trăim dramatic, dar constant. Totuși, dacă încercăm să ne întrebăm: e asta cu adevărat tot ce e în fața noastră? Oare dependența asta, alimentată de propria noastră percepție, merită să ne definească așa cum o face ea acum?
Și acum vă întreb pe voi, dragi cititori: cum v-ați dezamăgit astăzi, dar și cum v-ați transforma furia îndreptată asupra altora în ceva constructiv? Întreb, căci așa începe un drum spre eliberare: cu niște întrebări care, parcă, nu par atât de complicate la prima vedere. Sau?
