Hei, tu! Da, tu, cel care îți găsești pretext să nu vorbești despre depresie pentru că, nu-i așa, doar nu te simți „trist” tot timpul. Stilul acela de gândire în alb și negru este motivul pentru care, în zilele noastre, diversitatea mentală este tratată ca o rudă săracă și jenată la o nuntă de lux.

Depresia nu este o stare groggy de tristețe copleșitoare bifată în programul de zi cu zi. Știu, poate că sună mai sexy să vorbim despre depresie ca și cum ar fi un episod tragic din viața Monicăi Bellucci, dar realitatea este mult mai nuanțată; și deloc cuminte.

Am întâlnit persoane care nu puteau să-mi explice de ce „ceva” nu e în regulă. Leită unui dor de ducă pe care ți-l trezește „Pe aripile vântului” și, într-un mod bizar, un fel de firesc obositor. Toți am fost cel puțin o dată în viață români ursuzi, obosiți; ca după o noapte de cântec urban la karaoke. Dar apoi vine depresia reală - poate să fie ceea ce simți când stai pe canapea toată ziua și nu poți să te ridici nici să-ți faci un ceai.

Să Clarificăm Termenii

Oare de câte ori ne-am lansat afirmații cu iz emo-romantic, ca „Depresia e pentru artiști și poeți”, ca mai apoi să ne mâncăm cuvintele atunci când guiță propriu-zis? Nu, depresia nu e o metaforă pentru eșec, plictiseală sau un motiv de leneveală. Mă doare să spun asta, dar romanticizarea suferinței nu te face mai profund îmbibat de cultură personală. E ca și cum ai spune că te îmbată mersul cu tramvaiul turistic la ora patru dimineața...

Depresia este o afecțiune, cu victime și simptome care ar impresiona și pe cel mai indiferent dintre spectatori. Este acel monstru invizibil, un moștenitor nociv la domiciliu care îți fură cheful de viață și te face să te simți ca un staniol mototolit.

Exerciții pentru Minte

Întrebările care trebuie puse sunt simple: „Circul dintre mine și mintea mea e cu adevărat distractiv în prezent?”; „De ce nu mă mai simt eu în pielea mea?”.

Din experiența mea, comportamentul depresiv îmi pare adesea o succesiune de idei incolore care îngrămădesc tot ce înseamnă sens. Da, sintagmele uzate de genul, dar asta pentru că am trăit-o pe pielea mea. Dorința de a-ți îmbunătăți perspectiva există, dar energia? Ei bine, uneori dispare ca pe Bulevardul Magheru într-o dimineață cu trafic.

E minunat să vorbești despre terapeuți geniali și poeți care au o înțelegere milenară a depresiei. Totuși, când realitatea te ia la palme, adevărul este că uneori ai nevoie de ajutor medicinal. Nu condamn pe nimeni care decide să-și încerce norocul cu acea faimoasă pastiluță care promite un soare din staniul; dar să nu uităm: orice decizie trebuie să vină dintr-o judecată limpede, nu doar o aruncare de cuvinte fără sens pe-o foaie.

Cercul Vicios: Ce Facem Acum?

Acum, să discutăm despre cercul vicios. Dacă tot ce știi în materie de terapie sunt episoadele din „Friends”, e momentul să te aliezi cu niște realități. Nu e vorba de scaunele scârțâind în fața unui terapeut semi-oniric, ci de confruntarea modurilor de gândire nocive cu intervenții reale.

Ar trebui să învățăm să facem pași mici către liniștea interioară sau nebunia amuzantă a vieții zilnice. O plimbare prin Parcul Herăstrău, un roman bun (nu neapărat despre învingerea demonilor internați în curtoazia unui schema corporate), poate chiar și puțin sport. Și, de ce nu, o sesiune sinceră cu gândurile tale pe un flip-top.

Întrebarea Finală

Deci, ce alegem să facem cu aceste informații? Alegem să devenim mai conștienți de cealaltă față a monedei? Să normalizăm discuțiile și să deschidem căile pentru mai mult dialog? Căci, deși nu avem un manual cu instrucțiuni precise, un lucru e sigur: este vremea să ne dăm jos măștile autoimpuse.

Cât de dispuși suntem să ieșim din labirintul interior și să spunem „ajunge”? La finalul zilei, este vorba de a găsi acel ceva care face ca ziua de mâine să nu pară doar o repetare a unui vechi scenariu gri. Ești pregătit să stai de vorbă cu arhitectul propriei tale realități?