Am crescut într-o țară unde plăcerea era un subiect tabu, un cuvânt care se șoptea doar în cercuri restrânse și cu privirea în pământ. România, cu tradițiile și moravurile sale, a cultivat o cultură a rușinii și a autocenzurii, unde orice discuție despre dorințe și satisfacții personale era considerată indecentă. Dar oare nu e timpul să rupem aceste lanțuri și să vorbim deschis despre ce ne face cu adevărat fericiți?

Cenzura și moștenirea sa

Cenzura a fost o prezență constantă în istoria noastră. De la interzicerea cărților și a pieselor de teatru care nu se aliniau ideologiei oficiale, până la controlul strict al mass-media, am fost învățați să ne temem de exprimarea liberă a gândurilor și dorințelor. În perioada comunistă, cenzura a fost o veritabilă industrie de control, aservire și manipulare a ideilor oamenilor.

Această moștenire a lăsat urme adânci în mentalitatea colectivă. Ne-am învățat să ne ascundem sentimentele, să ne reprimăm dorințele și să ne conformăm unor norme impuse de societate. Dar oare nu e timpul să ne eliberăm de aceste constrângeri și să vorbim deschis despre ce ne face cu adevărat fericiți?

Plăcerea ca subiect tabu

În România, discuțiile despre plăcere au fost întotdeauna învăluite în mister și rușine. Fie că vorbim despre plăcerile trupești, despre satisfacțiile intelectuale sau despre micile bucurii cotidiene, subiectul a fost adesea evitat sau tratat cu superficialitate. Această atitudine a fost alimentată de o combinație de factori, inclusiv influențe religioase și tradiționale, care au promovat ideea că plăcerea este un păcat sau cel puțin ceva de care trebuie să ne ferim.

Dar oare nu este plăcerea o parte esențială a experienței umane? Nu este dreptul nostru să căutăm și să trăim momente de fericire și satisfacție? De ce ar trebui să ne simțim vinovați sau rușinați pentru asta?

Eliberarea de autocenzură

Este timpul să ne eliberăm de autocenzura care ne-a fost impusă și să vorbim deschis despre plăcere. Să discutăm despre ce ne face fericiți, despre ce ne împlinește și despre cum putem trăi o viață mai autentică și mai satisfăcătoare. Așa cum spunea și Michel Foucault, cenzura este o formă de control care ne împiedică să ne exprimăm liber și să ne trăim viața așa cum ne dorim.

Provocarea status quo-ului

Desigur, acest lucru nu va fi ușor. Vom întâmpina rezistență, critici și poate chiar judecăți din partea celor care încă trăiesc în frica și rușinea impuse de vechile norme. Dar oare nu este datoria noastră să provocăm aceste norme și să deschidem drumul pentru o societate mai liberă și mai deschisă?

Concluzie

Așadar, de ce nu mai vreau să mă cenzurez când vorbesc despre plăcere? Pentru că am dreptul să trăiesc o viață autentică, fără frică și fără rușine. Pentru că plăcerea este o parte esențială a experienței umane și nu ar trebui să ne fie frică să o căutăm și să o trăim. Și, poate cel mai important, pentru că este timpul să rupem lanțurile autocenzurii și să vorbim deschis despre ce ne face cu adevărat fericiți.

Așadar, ce te împiedică pe tine să îți exprimi dorințele și să îți trăiești viața așa cum îți dorești?