Haide să deschidem subiectul ăsta că pe o carte veche, plină de povești pe care nu prea ai chef să le recitești, dar știi că ai nevoie să le înțelegi pe deplin. Da, mă refer la atacurile de panică, acele momente bizare când ai impresia că ai ajuns la casting pentru următorul blockbuster horror, dar cineva a uitat să-ți dea și scenariul.
Nu te întreba dacă ai trait vreodată așa ceva. Sunt șanse mari să o fi făcut, și dacă nu, probabil că ai fost martor alături de cineva drag cum trece prin asta. Atacurile de panică sunt ca și cum cineva ar arunca un cocktail Molotov în fereastra liniștitei tale existențe mentale. Sună teribil? Ei bine, chiar pot fi.
Începe cu o strângere piept la piept cu... nimicul
Primul meu atac de panică a venit neinvitat, ca un vechi prieten din copilărie pe care nu l-ai mai văzut de ani buni și care nu-ți mai știe numărul de telefon. Totul a început cu o senzație ciudată în piept, de parcă cineva încerca să-și facă loc pentru o eternitate de suferință. Apoi, de nicăieri, a apărut acea teamă surdă, un fel de memento că în incertitudinea universului nimic nu-i chiar sigur. "Esti pe moarte", șoptește o voce în fundal. "Acum. Chiar acum."
Ce este un atac de panică și cum îl apuci de coarne?
Îți dai seama că poate ai de-a face cu un atac de panică când treci printr-un episod intens de frică sau disconfort, care te atacă din senin și îți ia energia mai ceva ca factura la curent. Simptomele fizice sunt de obicei aceleași — palpitații, transpirații, senzația că te sufoci, un disconfort bizar în piept — și totul se încheie cu sentimentul de ireal.
Știu că fiecare text scris pare să nu acopere nici pe departe toată drama, dar e ca și cum ai căuta să pui sare într-o ciorbă de fasole — fiecare își dozează după propriile preferințe. Poate fi util, totuși, să te așezi un moment și să zici: "Ok, nu e prima oară când simt asta și probabil nici ultima."
Mituri și adevăruri despre atacurile de panică: Ce ar zice probabil vecina ta Filofteia?
Mulți ar spune că atacurile de panică sunt doar un moft al lumii moderne, ceva la care nu ne gândeam în vremurile copilăriei noastre, când alergam desculți prin noroaie. Dar adevărul e că aceste episoade au fost dintotdeauna parte din manualul nostru de supraviețuire, doar că acum le dăm un nume frumos și le psihanalizăm în loc să le ignorăm sub covor.
E important să fim sinceri și să refuzăm să mai punem etichete clișeice asupra celor care trec prin aceste experiențe. Pentru mulți, sunt efectiv situații de viață și de moarte, chiar dacă nu e chiar așa literal cum sună.
Tehnici de supraviețuire în jungla atacurilor de panică
Răbdarea și autocompasiunea sunt doi frați vitregi care ar putea să îți fie aliați puternici. Respiră adânc, chiar dacă simți că groaza încearcă să ți se așeze pe diafragmă. Poate că cel mai bine e să te așezi undeva în liniște și să-ți amintești că și Mama Natură își permise momentele ei de furie necontrolată, dar o furtună nu durează la nesfârșit.
Gândește-te, poate, la o plimbare prin Herăstrău în timpul amurgului, la mirosul de frunze arse în toamnă, sau chiar la o sesiune de râs sănătos cu prietenii pe care îi consideri familie. Toate astea sunt instrumente care te pot ancora la realitatea ta plăcută, nu la cea impusă de un episod psihologic nefericit.
Să chemăm la o pahar de vin și demoni nu prea îndepărtați
Concluzia e destul de straightforward: Atacurile de panică nu sunt vrăjmașii noștri, ci poate doar un fel de a ne reaminti că suntem fragili și că firul existenței e uneori mai subtire decât un fir de păianjen. Ridică un pahar de vin și închină pentru acestea. Pentru ca le-ai depășit sau pentru cunoștințele pe care le aduci cu fiecare astfel de episod traumatizant.
Dar tu, cititorule, cum faci față anxietății care te mai apasă noaptea târziu sau când ești singur în mulțime? Ai găsit o formulă secretă sau preferi să o iei că pe un baton amar de fericire? Aștept să-mi povestești.
