Să fim sinceri: cu toții suntem un pic narcisiști. Da, da, și tu! E ceva înăuntrul nostru care se înfioară de plăcere atunci când vedem notificările de la Instagram sau Facebook care explodează cu aprecieri și comentarii. Este ca și cum ar fi 1 Decembrie în fiecare zi. Dar cât de sănătoasă este această dependență de validare externă? Și ce se întâmplă când seria de "aprecieri" slăbește? E o sărbătoare sau mai degrabă o înmormântare? Hai să facem o săpătură rapidă în groapa fără fund ce este social media și cum aceasta ne sculptează imaginea de sine.

Oglinda, oglinjoară, cine-i cea mai filtrată din țară?

Am ajuns să ne trăim viețile printr-un ecran, unde unghiurile bine studiate și filtrele ornate ne transformă în niște versiuni îmbunătățite. E ca și cum ne-am uita zilnic în oglinda magică a Reginei Malefice, întrebându-ne constant cine e mai frumos ca noi. Sigur, hai să fim sinceri, cine nu vrea să arate ca un fotomodel 24/7? Dar, în timp ce căutăm să creăm această imagine ideală, ne pierdem în ficțiunea pe care noi înșine am creat-o.

Experții ne tot spun că comparația cu versiuni retușate digital ale altor oameni poate avea efecte nocive asupra sănătății noastre mintale. Știți, acea capodoperă pictată de tine pe o pânză digitală perfectă este un trunchi de adevăr. Și totuși, continuăm să alunecăm pe panta unui ideal imposibil.

Amintiri din viitor: „cum aș vrea să fiu”

Social media a devenit un fel de album de amintiri din viitor. Un loc unde păstrăm nu doar cum ne-am dori să fim percepuți, dar și ce vrem să fim. Împărtășim doar cele mai reușite momente – cocktailurile la terase, vacanțele exotice, zâmbetele de pe plaje și momentele de „epifanie” filosofică din bistro-uri pariziene. Unde sunt pozele cu trezitul de dimineață după o noapte lungă în cluburile din Centrul Vechi? Adevărul este că fericirea editată și evaluată printr-un număr de reacții este doar o parte a poveștii.

Neevaluat la justețe emoțională

Dar să vorbim pe șleau – rețelele sociale sunt echivalentul digital al scenelor din filmele vechi românești unde totul pare neted, plăcut și lipsit de riduri. Totuși, câți dintre noi avem parte de o stare de fericire continuă și neîntreruptă? Trăim într-o cultură de evaluare constantă, unde ne supunem de bunăvoia noastră judecății unor necunoscuți.

Cu toți acei străini care ne „judecă” printr-un simplu click, ne-am putea întreba: de ce evaluez valoarea mea pe baza opiniei celor care nu m-au cunoscut niciodată? Fiecare „like” este un mic certificat de aprobare, dar când rămânem fără, ne prăbușim.

Înapoi la rădăcini

Poate că avem nevoie de o doză suplimentară de sarmale la acest subiect. De ce am ajuns aici? Generațiile anterioare nu aveau acest „lux”. Bunicii noștri văd lumea prin lentile diferite - fără filtre și fără „super like-uri”. Poate că e momentul să ne întoarcem la acea autenticitate brută, să ne amintim cine suntem cu adevărat, dincolo de cadre și aprecieri. Sigur, poate să sune a discurs video de 3 ore de pe YouTube despre dezvoltare personală, dar hai să recunoaștem că uneori merită să ne întoarcem puțin la rădăcini.

Ce mai vreți de la voi?

În final, poate că întrebarea care merită pusă e destul de simplă: încotro ne ducem imaginea de sine? Ea ar trebui să reflecte persoana pe care o dorim să o devenim, sau întregul spectru de înfrângeri, victorii, și insomnii? În fiecare zi ne plimbăm de-a lungul liniei fine între realitate și ficțiune, iar asta nu e neapărat un lucru rău. Dar poate e timpul să ne punem și alte întrebări: ce vreau real de la viața mea? Pe cine vreau să impresionez? Și, mai ales, ce înseamnă să fiu autentic în era digitală?

Ce ziceți, ne mai punem o cafea și ne gândim împreună? Sau trecem direct la un pahar de vin?