Cum îți afectează copilăria relațiile de azi
Ah, copilăria — acea perioadă când viața părea să fie despre dulciuri, mers la școală și desene animate. Și totuși, în acest tărâm aparent lipsit de griji, se află rădăcinile tumultului emoțional de mai târziu. Da, ai citit bine, multe dintre relațiile noastre dificile din prezent sunt niște spiriduși rebeli ce-și trag seva din amintirile copilăriei.
Îți amintești când mama îți spunea „nu te mai zgâi la televizor că ți se strică ochii” sau „cine se scoală de dimineață, departe ajunge”? Cine s-ar fi gândit că aceste cuvinte se vor transforma în cărămizile ce clădesc construcția complexă a interacțiunilor noastre ca adulți? Oare de ce totuși, de multe ori avem impresia că întâlnirile romantice seamănă mai degrabă cu o piesă de teatru absurdă regizată de Ionesco?
Traumele din copilărie: spectatori silențioși
Să vorbim despre traume. Hei, nu ridica din sprâncene, nu e nimic SF aici. Fie că vrem, fie că nu, traumele copilăriei sunt acolo, ne privesc cu ochii lor curioși din colțul întunecat al camerelor noastre lăuntrice. Imaginează-te la masa din bucătărie, cu bombe de emoții ascunse sub farfuria cu sarmale. Ai o familie perfectă în ochii prietenilor, dar ce se întâmplă între pereții de acasă rămâne un secret bine păzit.
Cum îți afectează asta relațiile? Ei bine, te face să cauți aprobare și afecțiune în cele mai nepotrivite locuri. Poate ai un talent deosebit să-ți alegi parteneri indisponibili emoțional ori te trezești în relații toxice iar și iar. Pare familiar? Felicitări, stima nominală e premiul tău de consolare în acest concurs al emoțiilor?
Atașamentul, acest guru invizibil
E ciudat cum ne place să ne considerăm raționali și totuși întreaga noastră viață socială este ghidată de un atașament pe care nici măcar nu ni-l putem explica. Atașamentul din copilărie, fie el securizat sau anxios, ne dictează tiparele de conectare la ceilalți. Și nu, nu poți să scapi atât de ușor de el. Oricât ai vrea, nu e ca și cum ai putea să-l ștergi cu o gumă magică.
Cercetările ne spun că acele experiențe formative cu părinții noștri sau cu figura de atașament principală creează scheme mentale care operează ca niște hărți secrete în călătoriile noastre de iubire. Așa că, pe bună dreptate, când vezi cum te comporți într-o relație, întreabă-te: e adultul din mine la volan sau doar copilul care nu a primit destulă atenție?
Bărbații nu plâng? O altă minciună
Cât de des ai auzit că bărbații adevărați nu plâng? E timpul să aruncăm această iluzie patriarhală direct la gunoi. Bărbați sau femei, suntem ființe emoționale de la natură. Dacă te-ai crescut cu ideea că să-ți arăți vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune, să nu te miri că te regăsești neputincios când vine vorba de a arăta afecțiune adevărată sau când încerci să reconciliezi emoțiile contradictorii dintr-o relație.
Educația emoțională primită în primii ani de viață este barometrul după care ne conducem viețile și, în mod ironic, exact ceea ce ignorăm cel mai mult când încercăm să ne dăm seama ce nu merge bine în relațiile noastre.
Întrebările nevoite
Așadar, ce e de făcut? Cu toții avem bagaje din copilărie care ne influențează. Poate lucrul de bază este să recunoaștem mai întâi că nu suntem niște roboți programați perfect și că, uneori, suntem doar copii mari. Poate ar trebui să ne permităm să fim vulnerabili, să cerem ajutor atunci când avem nevoie și să explorăm adânc în inima confuză și complicată a propriei noastre umanități.
Acum te întreb, ce bagaj ai dus cu tine din copilărie și cum afectează relațiile tale de astăzi? Te invit să îți privești relațiile prin prisma acelor momente uitate și poate, doar poate, să faci pace cu demonii ce te-au însoțit până acum. Ești gata să-ți recapeți puterea asupra emoțiilor tale?
