Hai să fim sinceri – sănătatea mintală în România e în continuare un subiect tabu, ceva mai ascuns decât Vlad Țepeș în catacombele castelului său. Am crescut într-o cultură care nu a încurajat niciodată discuțiile despre mintea noastră. Da, trăim în secolul 21 și mulți dintre noi discutăm acum despre terapiei în spațiile intime ale cafenelelor hipsteresti, dar adevărul e că mai avem mult până să normalizăm acest subiect la nivel național.
De câte ori n-ai auzit fraze precum "Depresie? E doar o stare de moment", sau "Mai bine te concentrezi pe lucruri pozitive"? Desigur, sfaturi de aur de la experții necalificați ai familiei noastre. Conversațiile despre sănătate mintală ar trebui să fie normale ca o ciorbă de burtă după o noapte de beție, dar, din păcate, realitatea e alta.
Începutul unui dialog care ne sperie
Cultura românească are o relație complicată cu emoțiile. Ne place să ne facem că suntem puternici, dar în același timp ne camuflăm sentimentele sub un strat gros de umor și sarcasm. Refuzul de a recunoaște că ai nevoie de ajutor nu este nici curaj, nici responsabilitate. Este ignoranță și frică.
De câte ori nu mergem la doctor doar când suntem pe pragul descompunerii, cu speranța că un antibiotic de la farmacie va vindeca tot? Aproape niciodată nu ne confruntăm direct și matur cu simptomele de anxietate sau depresie. Mentalitatea "las' că trece" e un pamflet național, nu-i așa?
Terapia – lux sau necesitate?
Lumea îți va spune că terapia este doar pentru cei "cu bani și timp liber". Dar sincer, printre toate combinațiile de shoturi de Jägermeister și haine scumpe, nu putem aloca resurse pentru noi înșine? Știu, costurile terapiei în România nu sunt tocmai democratice și acceptabile pentru toată lumea, iar sistemul public de sănătate mintală e mai mult o iluzie decât realitate, din păcate. Dar ce-ar fi să ne întrebăm sincer: oare nu ar trebui să fie o prioritate?
E surprinzător cum putem investi cu ușurință în corporatisme cocolite și în obiecte de care nu avem nevoie, dar uităm să ne îngrijim pe noi. Terapia nu e doar pentru cei care "au probleme grave". Este o modalitate de a te cunoaște mai bine și de a înțelege de ce ești cum ești, exact cum ai face cu o sesiune de fitness pentru corp.
Românul cu postură de stoic rezistent
Sigur ai auzit poveștile părinților tăi despre cum "pe vremea noastră, nu exista depresie". Încercarea de a semnaliza probleme mentale era văzută ca o slăbiciune, un defect în armura de stoicism moștenită de la bunici. Românul a trăit în perioade gri și știți cum e vorba, "un neam care a supraviețuit comunismului poate trece prin orice".
Ceea ce părinții nu înțeleg este că, în timpul poveștilor și trăirilor lor, sănătatea mintală era pur și simplu ascunsă, ignorată, tratată cu băutură sau automedicație. Astăzi, avem șansa să fim diferiți. Și, sincer vorbind, trebuie să profităm de acest avantaj, chiar dacă uneori ne lovește realitatea în moalele capului.
Statul și educația – unde se pierde firul?
Educația României nu stă foarte bine la capitolul sănătate mintală. La școală, învățăm mult despre ecuații și povestiri istorice, dar prea puțin despre cum să ne luăm doza de sănătate emoțională. Ar fi bine dacă, măcar în ultimul moment, părinții, cadrele didactice și liderii liniștiți să se trezească la realitate și să prioritizeze sănătatea mintală în școli.
Pledez pentru o mai mare conștientizare și educație în munca editorială pe care o facem noi, cei care suntem la cârma comunicației mediatice. Este un mic pas pentru jurnaliști, dar un mare pas pentru neam.
O temă de gândire...
Deci, dacă mai aud pe cineva spunând "n-am nevoie de terapie, nu sunt nebun", o să mă gândesc serios să le trimit un mail detaliat despre cei mai buni terapeuți disponibili. Momentan, însă, mă mulțumesc să ridic paharul și să îți propun să faci asta - să îți acorzi timp pentru tine, dincolo de clișee și îndoieli. Ești pregătit să îți analizezi propria poveste?
