Începe cu o întrebare simplă și la obiect: ce înseamnă pentru tine intimitatea fizică? Dacă te gândești instantaneu la sex, hai să ne luăm cateva minute de pauză și să discutăm, fără perdea, despre ceea ce se întâmplă dincolo de pat. Vorbim despre acele momente în care suntem doar noi doi, împletiți și vulnerabili, într-un fel asemănător unui ritual românesc vechi, acel "hora unirii" al corpurilor și sufletelor noastre.
Nu suntem aici să ne prefacem că legătura fizică este doar transpirată prin sex. Nu, e mai mult de atât. E despre îmbrățișările care durează mai mult decât canonicul zece secunde, despre somnul împreună și, desigur, despre acele săruturi lungi care spun dincolo de cuvinte "ești aici cu mine". Dar, paradoxal, chiar și în aceste momente de "unitate", se întâmplă un dans subtil de dominare și control. Cine preia conducerea? Cine se abandonează?
Intimitatea fizică, vă mărturisesc, e la fel de complicată ca un roman de Cărtărescu. Nu e doar amor pe timp de studenție într-o garsonieră din Dristor, unde patul suferă plutiri la gândul îndrăgostiților. E despre vulnerabilitate și putere, despre tăcerea dintre respirațiile noastre.
Cineva spunea cu sarcasm că îmbrățișarea dezgolește sufletul atât de dramatic încât face mai mult ca o poză nudă. Ce ironic, nu? Noi, românii, suntem mari amatori de paradoxuri și contradicții. Ne place să dramatizăm și să filosofăm în același timp. Poate de aia, atunci când ne avântăm în discuții despre relații și sex, discuțiile devin mai aprinse decât o dimineață de vineri la Piața Obor.
Am avut o relație, demult, în care îmbrățișările noastre au fost câmpuri de luptă. Mă alintam pe ideea că intimitatea mea era doar a mea, dar nu mă gândeam că de fapt traduceam acele momente într-un joc de dominare. Personal, am învățat că uneori suntem atât de însetați de atenție și aprobare, că dăm startul fără să ne gândim la final, un fel de cursă lungă pe Piața Victoriei fără oprire.
Pentru tine, pentru mine, e important să înțelegem că nu există o metodă exactă de a trăi aceste momente. Nu există un manual care să spună cum să jonglăm cu dorințele și nevoile persoanei de lângă noi, mai ales atunci când de la brațele lor ai senzația că devii altcineva. Pentru că, să fim sinceri, dominarea și conexiunea sunt ca un tango – necesită sincronizare și empatie.
Și până la urmă, ce e acea dorință zdravănă de a ne simți mai aproape de celălalt dacă nu o formă de auto-sugestie colectivă? O formă de a spune: "Sunt aici." Ești pregătit să răspunzi la întrebarea asta atunci când nu e deloc confortabil?
Lasă-mă să te întreb direct: unde te poziționezi când vine vorba de vulnerabilitatea ta în aceste momente de contact fizic? Ești cel care preia controlul sau cel care cedează? Și, mai important, vrei să schimbi ceva sau ești bine așa cum ești? Poate că e timpul să acceptăm că îmbrățișările noastre sunt totuși o combinație de control și abandon.
Gândește-te la acea persoană specială cu care vrei să împarți momentele tale, și nu uita că uneori cel mai mare act de curaj este să spui: "asta sunt, mă poți îmbrățișa așa cum sunt?". Fără măști, fără ipocrizii, doar tu și adevărul tău. Așadar, spune-mi, care sunt gândurile tale despre show-ul nebunește plăcut și complicat al conexiunii umane?
