Bine ați venit în lumea modernă, unde totul pare să fie un maraton nesfârșit al eficienței și productivității, fără nicio pauză pentru o gură de aer. Crede-mă, am fost acolo. Am dansat tango cu suprasolicitarea până am căzut lată de oboseală. Vorbesc despre burnout, și da, e real și usturător ca un shot de țuică băut pe stomacul gol.
De la cool la copleșit
Nu știu dacă e cultura noastră românească, unde totul se rezumă la a te întrece pe tine însuți și pe toți ceilalți, sau e o șmecherie globală, dar am observat că am crescut cu ideea că odihna e pentru slabi. Rădăcinile mele sunt bine înfipte în dorința de a demonstra că pot face totul, dar am învățat pe pielea mea că acest „totul” te lovește în față când te aștepți mai puțin.
Săptămânile s-au transformat în luni de proiecte fără sfârșit, deadline-uri sufocante și tot mai puțin timp pentru mine însumi. Eram precum eroul tragic care crede că poate jongla cu toate cuțitele și sfârșește tăindu-se în mod dureros. Poate sună dramatic, dar aia e realitatea. Nu mai găseam bucuria de a scrie, lucrul pe care altădată îl consideram balsam pentru sufletul meu creativ.
Momentul de luptă sau fugă
A fost necesar un moment de prăbușire să realizez simptomele pe care le-am neglijat constant: cefalee periodică, iritabilitate, concentrarea mai slabă decât un vin de masă. Mă simțeam ca o umbră a persoanei care fusesem odată. Cred că poate vă regăsiți în această poveste, mai ales dacă simțiți că sunteți prinși într-o cușcă fără evadare.
Pasul cel mai greu a fost să admit că trebuie să schimb ceva. Am crescut într-o lume în care a spune „nu” echivalează cu renunțarea sau eșecul. Cine vrea să fie perceput astfel? Nu eu.
Redescoperirea puterii lui „nu”
Cine ar fi crezut că un cuvânt atât de scurt precum „nu” ar putea să aibă o putere atât de eliberatoare? Și totuși, așa a fost. Am învățat să-l rostesc fără să-mi mai fac griji că aș putea dezamăgi pe cineva. Le spuneam oamenilor că simplul fapt că aleg să mă pun pe primul loc nu mă face mai puțin capabil sau dedicat.
Oamenii dragi s-au dovedit mai suportivi decât m-aș fi așteptat. În loc să se simtă trădați, au apreciat onestitatea mea. Iar asta a fost, poate, cea mai plăcută surpriză.
Pauză, reset, reîncărcare
Pe măsură ce mi-am acordat timp și spațiu pentru a respira și a reflecta, am devenit un avocat fidel al conceptului de auto-îngrijire, care nu ar trebui nicicând să fie confundat cu egoismul. Am realizat că nu pot da lumii tot ce am mai bun din mine dacă sunt pe cale să mă prăbușesc la fiecare tură.
Adevărul este că, în viață, câteodată trebuie să te oprești din a mai îngropa timpul în activități care te stoarce de vlagă. Vrei să fii productiv? Ocupă-te și de bunăstarea ta mintală.
Hai dă-mi un context românesc
Doar uită-te la deseori glorificata replică din filmele cu Nea Mărin: „Lasă că merge și așa!” Ei bine, NU mai merge și așa. Nu dacă vrei să fii uman, nu un robot programat să alerge până se strică. Știu, presiunea socială e imensă, dar, după cum ne-a învățat și Bacovia cu al său „Plumb”, uneori trebuie să vezi cât de greu e plumbul ca să-l poți da la o parte.
A spune „nu” nu înseamnă să fii nepoliticos. Înseamnă doar să-ți respecți propria viață, timpul și sănătatea.
Ce vei face tu?
Acum te provoc și pe tine să te gândești: ești sincer cu tine însuți? Îți acorzi suficient timp să respiri în toată această vâltoare zilnică? Și, la final de zi, ai curajul să spui „nu” atunci când e nevoie?
Nu lăsa ca burnout-ul să îți fure bucuriile. Învață să pui pauză, să te resetezi și să descoperi pacea din puterea lui „nu”. Poate că nu e ușor, dar, oh, este eliberator și absolut necesar. Și pentru mine... a fost salvare.
