România – țara în care tăcem despre ce doare
Bună, prieteni nesupuși și sceptici! Haideți să ne așezăm confortabil cu o ceașcă de cafea tare sau, de ce nu, cu un pahar de vin roșu sec. E timpul să avem acea discuție sinceră despre tăcere – acea tăcere asurzitoare care acoperă rana socială ce pulsează sub pielea noastră colectivă.
Am crescut într-o cultură care a perfecționat arta de a ascunde gunoiul sub preș. Părinții noștri au moștenit această abilitate de a „spune doar ce trebuie”, o abilitate ascuțită în anii de „luminați” ai comunismului. Acolo și atunci, adevărul crud nu era doar incomod, era periculos. Dar, ce se întâmplă când începem să credem propriile minciuni?
Tăcerea – acea moștenire tăinuită
Am fost învățați că anumite lucruri nu se spun. Nu discutăm despre probleme personale pentru că nu e treaba altora, nu-i așa? Dar, în timp ce ne închidem gura, mai multe voci din cap încep să șoptească. În România, depresia, anxietatea, și tulburările mentale sunt tratate deseori ca pe niște vrăji negre invizibile care ar trebui exorcizate prin ignoranță. Când ai văzut ultima dată un talk-show serios pe aceste teme? Exact, nici eu nu-mi amintesc.
Mitul fericirii aparente
E amuzant cum în spațiul public toată lumea e fericită. Rețelele sociale sunt pline de poze cu zâmbete largi, copii perfecți și vacanțe de vis în Grecia sau Maldive. Și în timp ce trăim pentru a construi perfectul din imagini, dedesubt ne ascundem în coconul propriului tăcere, sperând că nimeni nu va întreba „Ești bine cu adevărat?”
Aici intervine marele paradox. Trăim în era comunicării, dar am devenit maeștri în a comunica superficial, în a refuza să ne conectăm emoțional sau să ne punem sufletul pe masă. Mă întreb: vorbim cu adevărat sau doar dăm din gură?
Educația sexuală – poveste dintr-un alt univers
Să atingem un alt subiect tabu cât timp tot suntem aici. Educația sexuală în școli – acea poveste dintr-un univers alternativ. De câte ori am auzit că „educația sexuală strică tineretul”? În realitate, lipsa acestei educații ne lasă orbi la un drum presărat cu pericole precum bolile cu transmitere sexuală și sarcinile nedorite. Încă o dată, tăcem și lăsăm presupunerile și miturile să se transforme în realitate pentru generațiile viitoare.
Tăcerea eșecului comun
Nu doar că nu vorbim, dar evităm discuțiile dureroase de teama unui eșec care nu a avut loc încă. Societatea românească e plină de sipete ferecate cu emoții reprimate și istorii nespuse. Fie că vorbim despre violență domestică sau corupție, alegem să coborâm privirea.
Spui că am devenit nu doar experți în tăcere, dar și reticenți la comunicare deschisă? Cum ar fi lumea noastră dacă am înceta să filtrăm adevărul? Dacă am începe să recunoaștem: „Da, nu sunt bine.” Poate doar atunci vom începe să ne vindecăm, să vedem că nu suntem singuri și că există soluții.
Provocarea finală
Ceea ce îți propun, scurt și la obiect: hai să vorbim. Nu doar despre vreme sau despre scandalurile politice neverending care împânzesc ecranele. Hai să săpăm puțin, să dezgropăm ceea ce doare cu adevărat – în noi și în societate. Ai curajul să faci acest pas? Pune pe masă emoțiile care te macină și demonstrează că tăcerea nu e răspunsul. Îndrăznește să întrebi, să cauți ajutorul de care cu toții avem nevoie.
E timpul să transformăm România dintr-o țară a tăcutului surd într-una a celor care îndrăznesc să viseze și să spună adevărul.
Te aștept în comentarii. Tu ce alegi să nu mai lași tăcerea să ascundă?
