Recunoaște. Când a fost ultima oară când ai judecat pe cineva pentru că nu are bani? Sau, mai bine zis, când te-ai judecat pe tine? Ia un moment și gândește-te cum etichetezi oamenii în funcție de grosimea portofelului. Sună brusc atât de superficial, nu-i așa? Dar e exact asta – un tabiet social ucigător de comun și totuși atât de toxic.

Îmi amintesc cum a fost în copilărie, când termenele scadente pentru facturi apăreau ca niște bocănitori invizibile la ușa casei mele. Mama mea lucra două joburi, iar câteva dintre vecinele noastre îi șușoteau pe la spate. Parcă aveau o plăcere machiavelică să pună etichete: "sărăntoaca aia". Miza jalnicei „demascări”? Un pic de auto-justificare că sunt „mai bune” având „ce trebuie”.

De ce ne e atât de frică să ne confruntăm cu rușinea sărăciei? Într-o țară ca România, unde călătoresc mai mulți Dacii Logan decât gânduri profund auto-reflexive, banii dictează prea des statutul social. Ei bine, avem și noi poveștile noastre de succes – acele povestiri de căpătâi din cartierele mărginașe, unde câte un Dorel a reușit să-și ridice un castel de vis din economia gri, de nepătruns.

Dar hai să ne întoarcem la problema urgentă: rușinea. Rușinea ce ne înghite de vii dacă avem ghinionul de a nu „reusi” financiar. Este una dintre acele fobii nespuse, cum este aruncatul covrigului încă nedospit la gunoi înainte să-l muști. Tare, greu de digerat și lăsat, adesea, cu o senzație de foame nerezolvată. Multe dintre prejudecățile de clasă sunt propagate de la o generație la alta, ca o moștenire nedorită.

Să glisăm un pic pe axa timpului. E sărăcia de azi mai ușor de purtat decât cea de acum 20 de ani? Fals. Avem același sentiment de neadecvare, acum amplificat de postările filtrextra-set filtrate de pe Instagram. Nu doar că ești sărac, dar nu arăți destul de „bine” comparativ cu cei care s-au hotărât să fie protagonistele propriilor povești hollywoodiene pe social media.

Cum să te descurci cu spaima asta înghețată în priviri când vezi un stand de lux și conștientizezi că al tău chilipir second-hand nu-ți mai înfrumusețează ziua? Vom admite vreodată că „prețul” nu e automat un indicator al valorii? Oare am putea să ne privim unii pe alții direct în suflet, fără grila financiare?

Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Imaginează-ți o lume în care banul nu este monedă de schimb a propriei valori. Cum ar arăta viața ta? Cum ți-ar schimba percepția de sine? Poate că am învăța să ne apreciem mai mult pe noi înșine și să redescoperim profunzimea relațiilor noastre.

În final, vă las cu o provocare. Data viitoare când la o conversație sau în mintea ta se strecoară judecata bazată pe clasă, ia o pauză. Întreabă-te de unde vine acest gând și ce parte din tine caută să se protejeze sau să se justifice. Această introspecție este primul pas către a te elibera de rușinea sărăciei și prejudecățile de clasă. Ai curajul să te privești în oglinda socială fără a-ți măsura valoarea prin efectele colaterale ale economiei sau prin validările lumii de azi?

Te las cu o întrebare simplă, dar cu impact: cum te definești cu adevărat dacă scoți etichetele financiare din ecuație?