Ai observat vreodată cum, în numele "normalității", societatea ne îndeasă pe gât un set de reguli nescrise despre cum ar trebui să arătăm, să ne comportăm sau să gândim? E ca și cum am trăi într-un reality show prost regizat, unde toți trebuie să jucăm același rol plictisitor. Dar hai să fim sinceri: cine definește, de fapt, ce e "normal"?

Normalitatea: o iluzie colectivă

Conceptul de normalitate e atât de fluid încât, dacă te uiți mai atent, îți dai seama că e o invenție socială menită să ne țină în frâu. Psihologul Alina Rotaru subliniază că normalitatea este o convenție socială, o normă care se aplică unui anumit context socio-cultural. Cu alte cuvinte, ceea ce e considerat normal într-o cultură poate fi privit ca bizar sau chiar inacceptabil în alta.

Pericolul conformismului

Problema apare când această "normalitate" devine un instrument de control. Erich Fromm, în "Patologia normalității", vorbește despre cum societatea poate impune norme care, de fapt, ne înstrăinează de noi înșine. Ne trezim trăind vieți care nu ne aparțin, doar pentru a nu ieși din tipar.

Normalitatea ca armă de excludere

Mai grav, această construcție socială a normalității devine o armă împotriva celor care nu se încadrează în șablon. Articolul "Războiul artiștilor cu normalitatea" din Dilema Veche evidențiază cum conceptul de "normalitate" separă oamenii tipici de cei atipici, cei din urmă fiind victimele excluziunii sociale.

Redefinirea normalității

E timpul să ne întrebăm: cine beneficiază cu adevărat de pe urma acestei "normalități"? Și, mai important, ce pierdem noi, ca indivizi, încercând să ne conformăm? Poate că ar trebui să ne îmbrățișăm unicitatea și să redefinim normalitatea în termeni care ne reflectă cu adevărat pe noi înșine.

Tu ce părere ai? Ești gata să renunți la eticheta de "normal" și să îți trăiești viața așa cum simți cu adevărat?