Homofobia mascată în 'glume nevinovate'

Am crescut într-un cartier unde băieții care se adunau în fața blocului își transformau temerile și frustrările în 'glume'. Erau mereu aceleași replici recitate fără pic de conștientizare, ca și cum făceau parte din aerul pe care-l respiram: "Tu erai homo și nu mi-ai spus?", "Ala e gay, ai grijă să nu te fure!". La fel de previzibile și monotone ca un episod dintr-o telenovelă proastă.

Uneori mă întreb cum s-a ajuns aici, de parcă cinismul ăsta pseudo-ironic e o parte din ADN-ul nostru cultural. Am observat o tendință ciudată de-a lua orice formă de afecțiune între bărbati sau de a discuta deschis despre identitatea sexuală și a o transforma într-un 'act de curaj'. Haide, serios, cât de ipocriți am ajuns să fim?

Adevărul este că în România, unde masculinitatea și heterosexualitatea sunt adesea privite ca norme supreme, un bărbat care nu se conformează acestei 'normalități' devine rapid subiect de ironie prost mascată și glume fără substanță. Dar dacă stai să descoși puțin acest fenomen, începi să vezi că ceea ce e ambalat ca 'umor' este, de fapt, o formă mascată de homofobie, atât de omniprezentă că aproape nu mai surprinde pe nimeni.

Când umorul devine armă

Probabil ai auzit de nenumărate ori cum cineva presupus 'amuzant' își justifică glumele ofensatoare spunând: "Ei, doar glumesc, nu te enerva așa!". De parcă o punere în context a bătăii cuvintelor ștearsă de pe masă ar face toată treaba murdară să dispară.

Ceea ce nu se înțelege, deseori, este că aceste comentarii, indiferent de intenția din spatele lor, pot avea efecte durabile asupra celor vizați. Crezi sau nu, sunt oameni care și-au ascuns adevărata identitate ani la rând din cauza presiunii constante a 'glumelor nevinovate'. Suntem, din păcate, maeștri la a ridica bariere emoționale când vine vorba de a ne confrunta propriile prejudecăți.

Reacții și consecințe neașteptate

Iată o reflecție personală: acum câțiva ani, la o petrecere, am încercat să atrag atenția cuiva pentru că făcea genul de glume despre care vorbim aici. Răspunsul a fost unul total neanticipat - am fost pus la zid, judecat ca și cum m-am dezgolit public de toată 'coolness'-ul. "Defăimătorul umorului" mi-au spus ei cu ochi critici de parcă am boicotat dreptul lor inalienabil la râs.

Nu m-am înfuriat, nici nu m-am simțit rușinat. Din contră, m-a făcut să realizez că este nevoie de mai multe discuții deschise despre cum percepem și măsurăm 'umorul' într-o societate atât de diversă. Când râdem, pe cine râdem și, mai important, de ce râdem?

Am crescut cu povestea 'Ion și bătăile lui' și am văzut că Ion nu doar că are dreptul să-și intimideze vecinii, ci și să râdă de ei în prezența altora. Ceva povestire subliminală aici, dacă mă întrebi pe mine.

Rupe-ți propriile bariere

Folosirea umorului drept un paravan pentru a masca discriminarea nu e o noutate, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i acceptăm existența în continuare. La fel cum nu trebuie să accepți să pui zahăr într-o cafea amară numai pentru că așa ți s-a spus că e normal să o bei.

Noi, ca indivizi, avem puterea de a ne antrena pentru a deveni mai conștienți de propriile noastre cuvinte și de impactul lor. Poate că nu e simplu să ții piept unui nor prăfuit de sarcasm toxic, dar cu cât vom discuta mai mult și ne vom expune experiențele, cu atât va deveni acest proces de dezindividualizare a umorului ofensator mai ușor.

Ceva la care să meditezi

Am terminat un strop de cafea și, sper cu sinceritate, că și tu ai găsit o fărâmă de adevăr sau provocare în rândurile de mai sus. Întrebarea cu care te las este: data viitoare când te simți tentat să râzi de o astfel de 'glumă', te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva râzi de ideea greșită că a fi altceva decât 'normal' e ceva de batjocură? Mai mult, cum ai reacționa dacă cineva drag ție s-ar destăinui ca fiind diferente de 'norma' pe care o credeai?

Lasă-mi un comentariu și spune-mi cum vezi tu lucrurile. Poate împreună învățăm să ne reconectam la umanitatea din umorul nostru.