A spune că o femeie fără copii este ca o shaorma fără ceapă este nu doar insultator, dar și periculos de simplist. Și ascultați-mă bine: o femeie fără copii nu pășește pe această planetă fără rost sau scop. Ba mai mult, unele dintre ele trăiesc vieți pe care multe dintre noi le am admirat în secret. Și, înainte să ridici sprânceana sau să dai ochii peste cap, să discutăm deschis despre această obsesie socială legată de maternitate.
Să fim sinceri pentru un moment. Dacă ești femeie în România și ai peste 30 de ani fără copii, ai auzit cel puțin o dată celebrele întrebări: "Când faci un copil?" sau "Nu te gândești că rămâi singură la bătrânețe?". În contextul nostru cultural, e de parcă ai uitat să pui vreo garanție la un electrocasnic, și toată lumea se așteaptă să se strice cât de curând. Problema e că în mentalitatea colectivă, o valoare personală inestimabilă e pur și simplu redusă la o funcționalitate fiziologică.
Acum, să clarificăm un aspect: nu am nimic împotriva maternității. A da viață este, fără îndoială, un act incredibil de profund și personal, dar nu este, și nu ar trebui să fie, un primar criteriu de validare a valorii unei femei. Haideți să nu reducem existența complexă și minunată a unei persoane la o paradigmă învechită care nu mai reflectă realitățile timpurilor noastre.
În fiecare zi îmi întâlnesc prietenele care nu au ales calea plină de scutece și biberoane și sunt uimite când le aud povestind despre aventurile lor. Una dintre ele, să-i spunem Ana, este consultanță pe sănătate mentală și călătorește prin lume, profesând și inspirând alții. Nu simte nevoia să-și trimită misiunile pe Instagram, pentru că trăiește acel vis autentic despre care alții numai bârfesc pe la colțuri.
Nimeni nu spune că trebuie să te simți incompletă doar pentru că nu ai un suflețel care să depindă de tine. Departe de mine gândul de a părea populist, dar fiecare ar trebui să trăiască după regulile lor, nu după regulile impuse de o societate care încă se zbate între modernitate și dogmele constrângătoare. Cultura noastră balcanică tinde să ne fie ghiont în coaste cu așteptările familiei și ale comunității, însă adevărul e că nu toată lumea e făcută să poarte superba mantie a maternității.
Cunoașteți cumva legenda țăranului care își împrumută boul la toată vecinătatea? Ei bine, uneori simt că noi, femeile, avem aceleași presiuni ca boul ăla, de a ne multiplica neapărat. Oboseala colectivă de a ne conforma adesea ne conduce la a ignora scopuri personale mai profunde. Oare nu este asta o risipă mai mare decât a nu aduce un copil în lume?
Să fim sinceri, pentru că nu e vreun secret: nu există o rețetă universală pentru fericire, și cu atât mai puțin una care să implice chemarea maternă. Avem onoarea și dreptul de a reconfigura harta vieților noastre fără stigma impusă de un sistem patriarhal. Și uite-așa, femeile fără copii devin nu mai puțin decât exploratoare curajoase în propriile lor stenograme de existență.
Deci, hai să ne ridicăm un pahar de vin — nu, nu-i cu apă plată — și să recunoaștem că să fii femeie înseamnă mai mult decât trei inițiale pe un certificat de naștere al cuiva. În esența sa, e despre a-ți croi propriul drum și a-ți accepta alegerile fără teamă de judecată sau îndoială.
În final, te întreb pe tine, cititorule: Ești gata să îmbrățișezi acea libertate și să permiți altora să facă la fel? Sau continui să trăiești într-un scenariu scris de alții, bun la criticat din vârful tastei?
